În 2019, serviciile mobile au generat aproximativ 4,7% din Produsul Intern Brut (PIB) global și se estimează că până în 2024 contribuția acestora va ajunge la circa 4,9% din PIB, potrivit reprezentanților GSMA, organizație care reprezintă interesele operatorilor de telefonie mobilă din întreaga lume și a organizațiilor din sectoarele adiacente industriei.De asemenea, integrarea tehnologiei 5G în munca și viața de zi cu zi poate avea un impact semnificativ în dezvoltarea economiilor și poate crește PIB-ul mondial cu 2,2 trilioane de dolari, au mai transmis reprezentanții GSMA.
„Acest lucru se poate întâmpla numai dacă există resurse de spectru suficiente pentru a asigura capacitatea de inovație și dezvoltare. În acest moment, însă, potențialul economic al 5G se află într-o zonă de risc, deoarece țările au divergențe asupra spectrului 6 GHz. Noua tehnologie va putea accelera transformarea digitală a tuturor industriilor și sectoarelor, declanșând noi valuri de inovație de care vor beneficia miliarde. Această tehnologie este crucială pentru obiectivele legate de mediu și climă, deoarece conectivitatea înlocuiește carbonul. Cu toate acestea, pentru a ajunge la toți utilizatorii, industriile vor avea nevoie de capacitatea suplimentară pe care o oferă banda de 6 GHz.”
Conform GSMA, banda 6 GHz este esențială nu numai pentru operatorii de rețele mobile, pentru a oferi o conectivitate îmbunătățită, ci și pentru a furniza viteza și capacitatea datelor necesare pentru orașele inteligente, transport și fabrici.
„Se estimează că rețelele 5G au nevoie de 2 GHz de spectru de mid-band în următorul deceniu pentru a-și valorifica întregul potențial. Împreună cu Ericsson, Huawei, Nokia și ZTE, GSMA atrage atenția referitor la importanța benzii 6 GHz pentru viitorul 5G. Viteza maximă și capacitățile 5G depind de accesul la spectrul de mid-band. Pentru a asigura performanța 5G pe termen lung este nevoie de mai multă capacitate în această zonă, iar 6 GHz este un candidat principal.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu