♦ În Polonia partidul de guvernământ Lege și Justiție (PiS) a introdus în 2016 politica „500plus“ prin care mamele primesc 500 de zloți (111 euro) pe lună pentru fiecare copil dacă au mai mult de un copil. ♦ În Ungaria, guvernul premierului Viktor Orban a naționalizat clinicile de fertilitate, a înlesnit accesul la credite generoase pentru cuplurile care promit să aibă un copil în viitorul foarte apropiat și acordă facilități fiscale pe viață pentru femeile cu patru sau mai mulți copii.Dincolo de retorică și ideologie, politicile pro-familie și pro-natalitate din Polonia și Ungaria, țări văzute ca oile negre ale Europei în ceea ce privește drepturile minorităților sexuale și democrația, au o puternică componentă economică.
„În Polonia este greu să nu ai copii“, spune Nicolae, un român plecat la muncă în Polonia, unde și-a găsit de lucru în departamentele financiare ale unor mari corporații străine. Nicolae, care se apropie de 40 de ani, are doi copii, amândoi polonezi.
Partidul de guvernământ Lege și Justiție (PiS) a introdus în 2016 politica „500plus“ prin care mamele primesc 500 de zloți (111 euro) pe lună pentru fiecare copil dacă au mai mult de un copil. Aceeași sumă o primesc și tutorii copiilor, dar și familiile cu venituri mai mici de 800 de zloți pe lună care au un singur copil. Suma crește la 1.200 de zloți dacă copilul are dizabilități.
Datele guvernului polonez arată că peste 2,6 milioane de familii cu aproape patru milioane de copii beneficiază de programul „500plus“. În Ungaria, guvernul premierului Viktor Orban a naționalizat clinicile de fertilitate, a înlesnit accesul la credite generoase pentru cuplurile care promit să aibă un copil în viitorul foarte apropiat și acordă facilități fiscale pe viață pentru femeile cu patru sau mai mulți copii. Acolo este vorba de „Planul de acțiune pentru protejarea familiei“, un pachet de măsuri implementat începând cu 2019 care are ca scop crearea unei „Ungarii prietenoase cu familia“, după cum o arată bannerele uriașe care întâmpină călătorii sosiți pe aeroportul Budapestei. Liderii PiS și Orban au reputația de politicieni populiști, naționaliști, tradiționaliști și care stăpânesc mașinării puternice de propagandă. Însă încurajarea natalității vine dintr-o nevoie economică și socială urgentă.
Populația Europei de Est nu numai că îmbătrânește cel mai rapid, dar suferă și un ritm mai alert de scădere decât cele din alte părți ale continentului, arată datele Eurostat. Până în 2050, România, Bulgaria, Slovacia, Polonia și țările baltice vor înregistra o creștere a vârstei populațiilor lor cu cel puțin opt ani, relevă estimările biroului de statistică al Comisiei Europene.
Declinul demografic reflectă nu doar reducerea natalității, ci și migrația masivă în Occident, unde salariile sunt mai mari, iar condițiile de muncă și de viață sunt de cele mai multe ori mai bune. În plus, în Ungaria, arată Bloomberg, populația a suferit cel mai puternic declin din mai mult de un secol anul trecut, țara est-europeană înregistrând cea mai ridicată rată de mortalitate din lume în timpul pandemiei. Scăderea a fost cea mai ridicată din 1918. Populația țării a scăzut în fiecare an din 1982, ajungând la 9,7 milioane de locuitori la finalul anului trecut.
O parte din aceștia, însă, lucrează sau locuiesc temporar în țările occidentale vecine. Declinul populației și îmbătrânirea ei duc la o problemă de viață și de moarte pentru o economie: deficitul de forță de muncă și supraîmpovărarea sistemelor de pensii. În Polonia, alocații pentru copil primește orice familie, indiferent dacă partenerii sunt căsătoriți sau nu sau dacă este vorba de familie cu un singur părinte.
Copiii primesc alocația, echivalentă cu jumătate din salariul minim pe economie, până la vârsta de 18 ani. Programul „500plus“ este similar cu un venit de bază universal și reprezintă o îndepărtare de atitudinea paternală a guvernelor anterioare, care considerau că familiile sărace „sunt incapabile să-și administreze banii“, spune pentru The Atlantic Tomasz Inglot, profesor de științe politice la Universitatea de stat din Minnesota și specialist în programe sociale din Europa de est. Pe lângă „500plus“, guvernul polonez a pus în aplicare și programul „300plus“ prin care oferă bani pentru școlarizarea copiilor și un altul, „MamaPlus“, prin care statul garantează mamelor cu patru sau mai mulți copii o pensie minimă la bătrânețe, face mai ușor pentru mamele de școlari să-și ia concediu și dă femeilor însărcinate acces gratuit la medicamente.
În Ungaria,„Planul de acțiune pentru protejarea familiei“ include exceptări de la plata unor taxe pentru mamele cu patru sau mai mulți copii, concediu maternal de trei ani plătit, un credit fără dobândă echivalent cu aproape 30.000 de euro pentru cuplurile tinere care se căsătoresc pentru prima dată. Dacă familia are trei copii, împrumutul nu mai trebuie rambursat. De asemenea, familiile cu trei sau mai mulți copii sunt eligibile pentru un credit nerambursabil de 7.000 de euro pentru achiziționarea unei mașini cu șapte locuri.
De asemenea, politicile pro-familie prevăd crearea a 20.000 de creșe și grădinițe, tabere de vară ieftine pentru copii, alocații pentru bunicii care-și îngrijesc nepoții, concediu plătit pentru bunicii care muncesc dar care vor să-și îngrijească nepotul nou-născut. În plus, de anul viitor tinerii sub 25 de ani nu vor mai plăti impozit pe venit. Guvernul Orban cheltuie aproximativ 5% din PIB pe politici pro-familie. „Fără bani, nu poți inversa tedințele negative“, a spus el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu