♦ Investitorii au introdus un număr de 1.039 de ordine pe tranșa pro rata, din care au fost alocate 425 de ordine, respectiv 678 de ordine pe tranșa primul venit, primul servit.Luni, 24 mai, în prima zi de subscriere în oferta de listare a Transport Trade Services (TTS), micii investitori au „consumat“ încă din primele 10 secunde tranșa de primul venit, primul servit – cea care corespundea unui volum de1,5 milioane de acțiuni la un preț de 21 de lei pe unitate – în timp ce tranșa de alocare pro rata, cea în cadrul căreia au fost oferite 750.000 de acțiuni, avea 2,16 milioane de acțiuni subscrise, așadar aproape triplu.
Potrivit datelor agregate de ZF de la brokeri, tranșa POFA – cea de primul venit, primul servit, adică o alocare integrală – a fost încheiată cu un volum de 2,35 milioane de acțiuni, ceea ce înseamnă că dați fiind parametrii din ofertă, respectiv alocarea a 1,5 milioane de acțiuni pentru această tranșă, cel mai probabil diferența de acțiuni va merge către tranșa pro rata, spun brokerii pentru ZF.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu