
Președintele Aleksandar Vucic a declarat că inițiativa îi va răsplăti pe cetățeni pentru „responsabilitatea” de a se imuniza împotriva COVID-19.
Persoanele cu vârste de peste 16 ani care au primit deja una sau două doze, sau care se vor vaccina cu cel puțin o doză până pe 31 mai, vor obține 3.000 de dinari (25 euro), ceea ce se traduce prin 5% din media salarială lunară din Serbia.
Vucic a adăugat că decizia de a nu te vaccina este „iresponsabilă și egoistă”, însă a exclus orice formă suplimentară de restricții. Totuși, președintele a anunțat că angajații din sectorul public care nu au fost imunizați nu vor putea beneficia de concedii medicale în situația în care au contractat virusul SARS-CoV-2.
Inițiativa guvernului – prima de acest fel la nivel mondial – vrea să resusciteze campania de inoculare din Serbia și să reducă scepticismul tot mai mare din rândul cetățenilor.
Vucic speră acum ca autoritățile să vaccineze cu o doză cel puțin 55% din populația țării până la sfârșitul lunii mai. Până acum, circa 22% din cei 7 milioane de oameni din Serbia au primit a doua doză, cu mult peste media înregistrată la nivelul Uniunii Europene – 9%.
Țara din vestul României a cumpărat milioane de vaccinuri, inclusiv serul chinezesc Sinopharm și Sputnik V, produs în Rusia. Dozele nu au fost aprobate de Agenția Europeană a Medicamentelor.
România a administrat până acum aproape 5,6 milioane de vaccinuri, acoperind cu prima doză 17,8% din populația țării, în timp ce a doua doză a ajuns la 11% din totalul cetățenilor.
0 comments :
Trimiteți un comentariu