Planul Ungariei de a vinde la prețuri reduse apartamente de stat chiriașilor se lovește de avertismentele că se va adânci criza de locuințe

Știrea a fost publicată miercuri, 19 mai 2021, 00:42 în categoria

Planul Ungariei de a vinde la preţuri reduse apartamente de stat chiriaşilor se loveşte de avertismentele că se va adânci criza de locuinţe ♦ În 2019, numărul apartamentelor deținute de municipalități se ridica la 105.174, sau 2,6% din numărul total de apartamente din Ungaria.

Partidul de guvernământ din Ungaria a propus o lege care ar obliga municipalitățile să permită chiriașilor să cumpere zeci de mii de apartamente închiriate deținute de acestea la prețuri extrem de reduse, o decizie despre care ONG-urile și primarii avertizează că ar putea adânci criza din sectorul rezidențial, notează Reuters.

Proiectul de lege, înaintat parla­mentului de către Laszlo Borocz, membru al parlamentului din partea partidului de guvernă­mânt Fidesz, propune ca apartamentele deținute de municipalități și de stat să fie vândute către chiriași la prețuri cu 15%-30% sub cele de pe piață.

Proiectul nu ar interzice re­vânzarea imediată a apartamentelor, multe dintre ele situate în cel mai scump district al Budapestei.

Textul proiectului de lege precizează că decizia este menită să ajute familiile care nu-și pot achiziționa propria locuință din cauza unei creșteri recente a prețurilor proprietăților.

Din 2015, Ungaria se confruntă cu o creștere dramatică a prețurilor locuințelor declanșată de subvențiile generoase pentru familii acodate pentru achiziția unei locuințe noi și de reducerile de dobânzi ce alimentează cererea din partea investitorilor.

Criticii noii propuneri, inclusiv unii membri ai Fidesz, spun că aceasta va adânci criza din acest sector prin afectarea sistemului de locuințe sociale municipale.

În 2019, numărul apartamentelor deținute de municipalități se ridica la 105.174, sau 2,6% din numărul total de apartamente din această țară.

Într-un semn rar de opoziție venit din interiorul Fidesz, Peter Kovacs, membru al acestui partid și primar al districtului 16 din Budapesta, a caracterizat proiectul drept „nedrept“, arătând că vânzarea apartamentelor va însemna că municipalitatea sa nu-i va mai putea ajuta pe cei care au nevoie.

Vânzarea celor 200 de unități din districtul său ar însemna o pierdere de 3-8 miliarde de forinți pentru municipalitate, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

Și primarul districtului 13 al Budapestei, din opoziție, a criticat proiectul de lege pe Facebook. Acesta a arătat că cei mai avuți vor beneficia de pe urma propunerii respective.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Catalina Apostoiu

0 comments :

Trimiteți un comentariu