Producătorul de vinuri ecologice Vifrana încheie prima ședință de tranzacționare la o capitalizare de 25,1 mil. lei. Acțiunile, plus 11,11% față de prețul din ofertă pe tranzacții de 2,3 mil. lei

Știrea a fost publicată vineri, 14 mai 2021, 22:47 în categoria

Producătorul de vinuri ecologice Vifrana încheie prima şedinţă de tranzacţionare la o capitalizare de 25,1 mil. lei. Acţiunile, plus 11,11% faţă de preţul din ofertă pe tranzacţii de 2,3 mil. lei Producătorul de vinuri ecologice Vifrana (simbol bursier BIOW) s-a listat vineri pe piața AeRO a Bursei de Valori București și au încheiat prima ședință de tranzacționare la o capitalizare de 25,1 mil. lei, în contextul în care acțiunile s-au apreciat cu 11,11% față de prețul din plasamentul privat încheiat în decembrie 2020, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la BVB.

Investitorii au schimbat vineri un număr de 4,4 milioane de acțiuni BIOW, echivalentul a 8,7% din total, tranzacții care s-au ridicat la 2,3 mil. lei. Vifrana a încheiat anul trecut un plasament privat de acțiuni prin care a atras de la investitori 9,55 mil. lei de la investitori, la prețul de 0,45 lei pe unitate. Vineri, acțiunile au închis sesiunea la prețul de 0,5 lei.

„Ne dorim să stimulăm interesul investitorilor într-o afacere începută acum 12 ani și care s-a maturizat și a deschis un capitol unic în istoria companiilor din România cu acționariat autohton. Următorul pas este consolidarea internaționalizării Vifrana prin deschiderea unor noi piețe externe pe lângă cele pe care operează cu succes în prezent. Sustenabilitatea este vectorul principal pe care dorim să-l menținem la cel mai înalt nivel. Gândim și acționăm în spiritul noilor orientări europene și mondiale oferind vinuri curate cu amprentă zero de carbon. Natură într-un pahar cu vin! Vă invit să îl degustăm împreună”, a declarat Octavian Vucmanovici, Director General și președintele Consiliului de Administrație al Vifrana.

Octavian Vucmanovici a fost prezent vineri la bursă în cadrul evenimentului derulat cu ocazia admiterii la tranzacționare a emitentului. Întrebat de ZF care va fi politica de dividend a companiei în urma listării, el a declarat că aproximativ 50% din profit ar urma să fie distribuit acționarilor sub formă de cash și restul să fie sume capitalizate pentru investiții.

„Vifrana este primul producător de vinuri organice listat pe piața AeRO. Ne bucurăm să putem oferi investitorilor o gamă cât mai variată de emitenți pentru a-și diversifica portofoliile, precum și să susținem companiile în planurile lor de creștere, prin mecanisme de finanțare bursiere. Sectorul agribusiness este tot mai bine reprezentat la BVB ca urmare a listărilor din ultimii doi ani a companiilor din domeniu și sperăm ca trendul acesta să continue. Succesul oricărei runde de finanțare depinde în mare parte de povestea companiei și de efortul intermediarului, iar suma atrasa în cazul Vifrana este o dovadă a acestei bune colaborări”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București, vineri în cadrul evenimentului.

Goldring, unul dintre cei mai activi brokeri în termeni de listări de la Bursa de Valori București și care în 2021 a fost numit “intermediarul companiilor antreprenoriale românești” de către operatorul bursier local, a fost intermediarul și consultantul listării.

„Ne bucurăm să intermediem listarea pe piața de capital a unei societăți cu activitate de producție în zona agriculturii ecologice, respectiv Vifrana, producător român de vinuri organice și exportator de succes pe piețele externe. Ne încântă profilul activității, mai ales în orizontul Green Deal, dar și dinamismul Vifrana aflată la începutul unei traiectorii de creștere accelerată. Succesul plasamentului privat confirmă interesul investitorilor pentru diversificarea portofoliilor cu investiții în sectoare emergente și suntem nerăbdători să urmărim evoluția viitoare atât a afacerii Vifrana, cât și a cotației BIOW la BVB”, a declarat Virgil Zahan.

Vifrana a fost înființată în 1998 și s-a reorientat spre cultivarea viței de vie și producției de vinuri începând cu 2006, când au fost puse bazele plantației de viță de vie ecologică. În prezent, compania produce vinuri organice și administrează crama Vifrana, care procesează întreaga cantitate de struguri provenită din cultura proprie de viță de vie (circa 130 de hectare) din zona Adamclisi, Dobrogea. Via nu este supusă tratamentelor chimice, fiind tratată organic, cu respectarea cerințelor impuse de organismele de certificare ecologică.

Vinul Vifrana este legal atestat DOC și certificat de Austria Bio Garanție și se vinde preponderent prin intermediul lanțurilor de magazine, atât pe plan intern, cât și extern.

Compania a înregistrat în primul trimestru din acest an o creștere de 34% a numărului de sticle de vin vândute, raportat la același trimestru din 2020 și vânzarea cu 97% mai multe sticle de vin Rose în aceeași perioadă.

Cifra de afaceri estimată pe 2020 este de 5,43 mil. lei. Strategia Vifrana prevede dezvoltarea prezenței pe piețele externe din Germania, Olanda, Suedia și Marea Britanie, unde vânzările de produse organice au crescut cu 20% în 2020, iar creșterea pieței vinurilor bio spumante este estimată la 47%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Tibi Oprea

0 comments :

Trimiteți un comentariu