Valoarea despăgubirilor plătite de asigurători în baza polițelor RCA a crescut cu 26%, ajungând la peste 1 mld. lei la finalul primelor trei luni din 2021, în timp ce România se află în continuare pe primul loc în ceea ce privește numărul victimelor din accidente rutiere, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare-Reasigurare din România (UNSAR).Dauna medie plătită de asigurători în baza polițelor RCA în ultimii cinci ani se află în continuare pe creștere, ajungând la finalul anului 2020 la 9.005 lei, în creștere cu 27,5%, față de dauna medie RCA înregistrată în anul 2016, de respectiv 7.061 lei.
UNSAR consideră că o soluție care ar putea produce schimbări pozitive pentru șoferi o reprezintă introducerea unui preț de referință orientativ pentru evaluare despăgubirii atât în ceea ce privește partea de reparații, cât și de rent-a-car, măsură inclusă în proiectul de ordonanță de urgență de modificare și completare a Legii nr. 132/2017 privind RCA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu