joi, 3 iunie 2021

Banca de stat din Bulgaria care ar fi trebuit să ajute IMM-urile în criză este înghițită de un scandal uriaș

Banca de stat din Bulgaria care ar fi trebuit să ajute IMM-urile în criză este înghiţită de un scandal uriaş La numai câteva săptămâni după că fostul premier al Bulgariei Boiko Borissov a eșuat în a forma un al patrulea guvern după alegerile generale de pe 4 aprilie, noul guvern interimar al țării a început să scoată la iveală cazuri de corupție, șantaj, înregistrări ilegale și abuz de autoritate în mare parte a instituțiilor controlate de stat. Multe din aceste cazuri au legătură directă cu fostul lider, ceea ce l-ar putea costa pe acesta nu numai alegerile din 11 iulie, dar și cariera politică, scrie Intellinews.

Unul dintre „scheleți“ a fost „excavat“ de ministrul economiei Kiril Petkov. Acesta a anunțat că ministerul său va lansa o amplă anchetă privind credite de aproximativ 1 miliard de leva (511,3 milioane de euro) acordate de Banca Bulgară de Dezvoltare (BDB) unui număr de opt companii, dintre care patru se presupune că ar avea legături cu controversatul om de afaceri Delyan Peevski. Cea mai mare parte a creditelor BDB au mers către 20 de companii.

Peevksi deține mai multe com­panii de construcții și se presu­pune că se află în spatele unor com­panii offshore care dețin Bulgartabac, cel mai mare pro­ducător de tutun al țării. Compania a fost acuzată de guvernul turc că ar derula ample operațiuni de contrabandă cu țigări în Turcia.

Fiecare dintre cele opt entități au primit credite de cel puțin 100 milioane de leva. Acestea erau fie deținute, fie asociate cu persoane având legături cu partidul de guvernământ, inclusiv Peevski, Rumen Gaytanksi, cunoscut drept „Lupul“ și frații Kiril și Georgi Domuschievi. Toți sunt bănuiți că profită de relațiile apropiate cu cei de la putere, în timp ce Peevski este considerat una dintre cele mai influente figuri din Bulgaria, devenită sinonimă cu corupția și tranzacțiile ilegale.

Un scandal având legătură cu creditele acordate de BDB a izbucnit în 2020 la scurt timp după primul focar de coronavirus din Bulgaria.

Băncii i s-a încredințat sarcina de a ajuta companiile să supraviețuiască crizei, iar parlamentul a aprobat o majorare de capital de 700 mln de leva pentru bancă, sumă ce urma să fie folosită pentru acordarea de credite ieftine și garanții pentru companii afectate de criză.

Totuși, în aprilie 2020 presa locală dezvăluia că banca a acordat un credit de 75 mln leva unei firme necunoscute cu venituri mici și profit zero la câteva săptămâni după ce țara a declarat stare de urgență. Șeful de atunci al băncii, Stoian Mavrodiev, a fost demis de Borissov, însă nu a fost lansată nicio anchetă.

Firma respectivă, Sveti Georgi Group, este deținută de Iulian Tsamparov, membru al consiliului executiv al companiei de colectare a datoriilor S.G. Group.

Acordarea creditului a fost criticată dur atât de partidul socialist din opoziție, cât și de partidul de centru dreapta Bulgaria Democrată, acestea acuzând oficialii că fură bani publici sub acoperirea măsurilor anti-criză.

Cel mai mare credit din istoria BDB a fost acordat unei companii care se ocupa de construcții ilegale.

Pe 17 mai, 2021, Petkov a anunțat desemnarea unui comitet pentru controlul public al fondurilor împreună cu Agenția pentru Supervizare Financiară, care va realiza o anchetă detaliată privitoare la creditele acordate de bancă.

Ministerul economiei a invitat cele mai mari opt companii cărora le-au fost acordate credite la discuții privitoare la motivele pentru care au contractat creditele de la BDB, însă niciuna dintre acestea nu a acceptat invitația.

Ministrul bulgar a adăugat că obiectivul său, discutat și cu ministerul de finanțe, este de a mobiliza imediat lichiditățile băncii pentru a ajuta companiile mici și mijlocii ca parte a măsurilor necesare pentru redresarea economiei.

Petkov a cerut companiilor cărora li s-au refuzat credite să contacteze ministerul său.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Catalina Apostoiu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu