Joe Biden i-a îndemnat pe liderii țărilor G7 să își folosească aptitudinile financiare pentru a contraataca influența tot mai mare a Chinei pe plan global, declarând că democrațiile vestice se află într-o „luptă împotriva autocraților”, conform Financial Times.Președintele american s-a declarat „satisfăcut” cu rezultatul summit-ului G7 din Cornwall, Anglia, însă le-a transmis liderilor europeni să fie mai ambițioși în ceea ce privește susținerea unei alternative la „Noul Drum al Mătăsii”, Inițiativa Belt and Road (BRI) a președintelui Xi Jinping, țările trebuind astfel să ofere pachete largi de finanțare a infrastructurii către națiunile sărace.
Liderii europeni prezenți la summit, din care fac parte cele mai industrializate țări din lume, au fost mai degrabă grijulii cu privire la antagonizarea Beijingului. Boris Johnson, prim-ministrul britanic și gazda summit-ului, a refuzat să menționeze China în timpul conferinței finale de presă.
Câțiva lideri, inclusiv premierul italian Mario Draghi, au susținut că vestul și China trebuie să lucreze împreună în anumite zone, în special în combaterea schimbărilor climatice.
Președintele francez Emmanuel Macron a spus că G7 „nu este ostil Chinei”, în timp ce un oficial britanic a declarat: „Obiectivul summit-ului este de a arăta ce reprezentăm, nu de a semnala împotriva cui ne poziționăm.”
Cancelarul german Angela Merkel a susținut crearea unui grup operativ de explorare a modurilor prin care guvernele G7 pot lucra cu sectorul privat în vederea creării de proiecte de infrastructură în țările în curs de dezvoltare.
Luni, ambasada chineză din Londra a denunțat summit-ul, adăugând că evenimentul „a expus intențiile sinistre ale câtorva țări”. Un purtător de cuvânt al ambasadei a reperat criticile Beijingului la adresa eforturilor lansate de Biden prentru unui „front unit” împotriva Chinei, declarând că un „mic cerc” de politicieni „creează artificial conflicte și neînțelegeri”.
0 comments :
Trimiteți un comentariu