Clubul select al absolvenților de MBA a ajuns la 7.000

Știrea a fost publicată miercuri, 23 iunie 2021, 16:32 în categoria

Clubul select al absolvenţilor de MBA a ajuns la 7.000 Piața locală a programelor de MBA și Executive MBA a ajuns la 7.000 de absolvenți, ceea ce înseamnă că 4% din totalul managerilor din România au în CV o astfel de titulatură. Potențialul de creștere al acestei piețe este încă foarte mare, iar universitățile din străinătate pariază pe România ca o destinație bună de extindere a activităților educaționale. Și o fac la prețuri din ce în ce mai bune.

Experiența MBA-ului te învață să vezi o perspectivă „macro“ asupra businessului și să treci de la o gândire locală la una globală, mai spun absolvenții ultimilor promoții.

„După finalizarea programului simt că am reușit să pun puzzle-ul cap la cap. Aveam niște piese din acest puzzle care reprezentau niste noțiuni, însă ele nu erau legate între ele. Legându-le, am reușit să îmi fac o imagine mult mai clară asupra a ceea ce înseamnă un business și cum toate activitățile sunt corelate între ele“, spune Anca Drăgan, absolventă a programului Entrepreneurial MBA ASEBUSS 2021 și business process manager în cadrul City Grill Group.

Pentru Cristian Dinu, absolvent al programului de EMBA al WU Executive Academy, decizia de a urma un MBA i-a oferit vizibilitate în cadrul organizației și la puțin timp după începerea cursurilor a fost promovat de pe un rol local pe unul regional; el conduce acum Klingspor (producător de produse abrazive) în patru țări: România, Moldova, Cehia și Slovacia.

„În mod sigur programul de EMBA îți schimbă viziunea asupra mediului de business, oferind tuturor participanților o perspectivă locală, dar și globală, mai complexă asupra tuturor stakeholderilor și a factorilor care influențează mediul de business, pornind de la mediul politic, politica monetară, guvern, fiscalitate, concurență etc.“, a spus Cristian Dinu.

Pandemia a trimis în online programele de educație managerială, dar toți managerii de program își doresc reîntoarcerea la modelul de învățare față în față.

De 14 ani, Ziarul Financiar analizează piața programelor de educație managerială de tip MBA sau EMBA, având în fiecare an suplimente speciale dedicate acestei industrii.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ramona Cornea

0 comments :

Trimiteți un comentariu