Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a înregistrat o creștere a numărului de cereri prin care consumatorii solicită ștergerea înregistrărilor din Biroul de Credit, potrivit informațiilor transmise de reprezetanții CSALB.
„Asistăm la un fenomen care este deja foarte păgubos pentru mulți consumatori. Sunt pe piață câteva firme care promit radierea înregistrării în Biroul de Credit, iar apoi se îndreaptă în instanță împotriva consumatorilor pentru recuperarea unor sume care, cel mai probabil, sunt acceptate de aceștia prin contracte care prevăd onorariile acestor intermediari. Pe portalul instanțelor se poate vedea faptul că majoritatea solicitărilor sunt pentru suma de 1.500 de lei, iar în unele cazuri se ajunge și la executarea silită a consumatorilor care au avut încredere în promisiunea acestor firme“, a transmis Alexandru Păunescu, președintele Colegiului de Coordonare al CSALB.
Soluționarea cererilor de ștergere din Biroul de Credit nu se poate face printr-un proces de negociere cu banca sau cu IFN-ul, așa cum se întâmplă, de regulă, în cadrul procedurii de conciliere. CSALB trimite cererile primite către instituția de credit sau către instituția financiară nebancară, iar aceasta pot doar să verifice corectitudinea înregistrării consumatorului în această bază de date. Din acest motiv, 9 din 10 cereri care au ca obiect ștergerea din Biroul de Credit sunt respinse de bănci și IFN-uri, fiind clasate.
Restul de 10% dintre cereri sunt soluționate amiabil, după sesizarea CSALB. Adică, decizia de ștergere a înregistrării aparține comercianților și nu mai implică o negociere în cadrul Centrului. Din aceste motive, CSALB recomandă consumatorilor să se adreseze direct băncilor și IFN-urilor pentru solicitări care vizează Biroul de Credit și să evite intermediarii care promit sau garantează succesul radierii acestor înregistrări.
CSALB: Atenție la firmele care promit ștergerea din Biroul de Credit
Știrea a fost publicată joi, 24 iunie 2021, 02:07 în categoria Bănci și Asigurări
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu