Cum au reușit doi frați din Africa de Sud să se facă dispăruți alături de 3,6 miliarde de dolari în Bitcoin: Evenimentul marchează una dintre cele mai mari înșelătorii cu monede digitale de până acum

Știrea a fost publicată joi, 24 iunie 2021, 14:37 în categoria

Cum au reuşit doi fraţi din Africa de Sud să se facă dispăruţi alături de 3,6 miliarde de dolari în Bitcoin: Evenimentul marchează una dintre cele mai mari înşelătorii cu monede digitale de până acum Doi frați din Africa de Sud au dispărut zilele trecute cu 3,6 miliarde de dolari în Bitcoin, banii găsindu-se inițial într-o companie deținută de cei doi – o platformă de investiții în criptomonede, potrivit Bloomberg.

Între timp, o firmă de avocatură din Cape Town, angajată de către investitori, spune că nu îi poate localiza pe cei doi frați și a raportat problema către divizia de elită a forțelor polițienești din Africa de Sud. De asemenea, compania a tras un semnal de alarmă către mai multe exchange-uri cu expunere pe piața crypto în cazul în care cineva intenționează să convertească monedele.

În urma creșterilor înregistrate de Bitcoin de-a lugnul ultimului an, dispariția a circa 69.000 de monede – în valoare de peste 4 miliarde de dolari la mijlocul lunii aprilie – ar reprezenta una dintre cele mai mari înșelătorii cu monede digitale de până acum. Astfel, incidentul ar putea forța autoritățile de reglementare financiară să impună mai multe restricții asupra pieței.

Primele semne de neliniște au luat naștere în aprilie, când Bitcoinul se apropia de un nou maxim istoric. Pe atunci, CEO-ul Africrypt, Ameer Cajee (fratele cel mare) și-a informat clienții că firma a fost victima unui atac cibernetic. De asemenea, le-a transmis să nu raporteze evenimentul către autorități și avocați deoarece ar îngreuna procesul de recuperare a fondurilor.

Unii investitori au abordat la scurt timp firma de avocatură Hanekom Attorneys, în timp ce un alt grup a demarat procedurile de lichidare împotriva Africrypt.

Investigația firmei a scos la iveală faptul că fondurile Africrypt au fost transferate din conturile și portofelele digitale ale clienților din Africa de Sud către o serie de „bazine masive” de Bitcoin, ștergând orice urme ale tranzacțiilor.

Știrea vine după prăbușirea de anul trecut a Mirror Trading International, un alt trader de Bitcoin din Africa de Sud. Pierderile au ajuns atunci la 1,2 miliarde de dolari în ceea ce a fost numită „cea mai mare escrocherie crypto din 2020”, notează Bloomberg.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Eduard Ivanovici

0 comments :

Trimiteți un comentariu