marți, 29 iunie 2021

Dimitrios Goranitis, Deloitte România: Reglementările din domeniul protecției mediului și sustenabilității (ESG) forțează băncile să tragă linii roșii pentru finanțare

Dimitrios Goranitis, Deloitte România: Reglementările din domeniul protecţiei mediului şi sustenabilităţii (ESG) forţează băncile să tragă linii roşii pentru finanţare Dimitrios Goranitis, partener servicii de risc si reglementare la Deloitte România, lider servicii dedicate sectorului financiar, a spus, în cadrul videoconferinței Deloitte ZF – „Ce înseamnă noul trend global ESG - environmental, social, governance? Ce impact va avea asupra companiilor din România și asupra finanțării bancare?”, că băncile sunt obligate de reglementările din domeniul ESG să tragă linii roșii pentru finanțare.

„Avem această poziție a bancherilor, care dintr-un punct de vedere reglementările ESG forțează băncile să stabilească linii roșii pentru finanțare. Apoi avem și politicile locale”, a spus el.

Ce a mai spus Dimitrios Goranitis:

Cred că este foarte important să discutăm impactul asupra sistemului bancar și asupra mediului de business din România. Finanțarea bancară este principala sursă de finanțare în România, în lipsa unei piețe de capital foarte dezvoltate.

Pe de-o parte avem foarte multă lichiditate din fondurile de recuperare cu parametri specifici despre cum va intra ceastă lichiditate pe piață, iar pe de altă parte avem creditarea bancară care este în mod particular restrictivă.

Cred că România are o poziție bună din perspectiva lanțurilor de aprovizionare în Europa. Este o oportunitate ca România să își folosească avantajele pentru a reinventa abordarea în ceea ce privește industria. Cred că pariul aici, pentru mine, sunt IMM-urile, cum stakeholderii vor încuraja comunitatea de IMM-uri.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Răzvan Botea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu