marți, 1 iunie 2021

După Transgaz, Transelectrica anunță un memorandum pentru mandatarea statului în AGA pentru a cere repartizarea sub formă de dividende a 90% din profitul pe 2020

După Transgaz, Transelectrica anunţă un memorandum pentru mandatarea statului în AGA pentru a cere repartizarea sub formă de dividende a 90% din profitul pe 2020 Secretariatul General al Guvernului (SGG), acționar majoritar al companiei naționale de transport al energiei electrice Transelectrica (TEL), a transmis în baza unui memorandum ca reprezentanții statului în AGA/CA-urile companiilor de stat și regiile autonome să fie mandatați să acționeze pentru repartizarea a minimum 90% din profitul net realizat în 2020 sub formă de dividende. Anunțul a fost făcut luni după închiderea ședinței de tranzacționare de către Transelecrica, într-un comunicat. Anterior, Transgaz a publicat la BVB un raport similar în ședința de vineri. Încă nu este clar pentru momentan dacă această solicitare se aplică doar companiilor controlate prin SGG sau și companiilor controlate prin Ministerul Energiei.

“Compania Națională de Transport al Energiei Electrice “Transelectrica” SA informează publicul investitor cu privire la faptul că în data de 28-05-2021 a înregistrat adresa acționarului majoritar (reprezentat legal prin Secretariatul General al Guvernului), având ca subiect Memorandumul cu tema: Mandatarea reprezentanților statului în Adunarea Generală a Acționarilor/Consiliul de Administrație, după caz, la societățile naționale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru repartizarea unei cote de minim 90% din profitul net realizat al anului 2020 sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat, în vederea ducerii la îndeplinire a prevederilor acestuia”, se arată în raportul publicat de Transelectrica la BVB.

Transelectrica are 1,8 mld. lei capitalizare, iar de la începutul anului 2021 acțiunile au minus 4,7% pe pe piață în creștere cu 16,6%, în timp ce acțiunile Transgaz înregistrează o creștere de 1,59% în aceeași perioadă, arată datele de la Bursă.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Tibi Oprea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu