Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi: săptămâna fondurilor mutuale. Despre randamentele trecute și cât de mult contează în prezent dar și principalele întrebări ale investitorilor. Adrian Anghel, OTP AM: Pe termen lung, acest randament nu este foarte relevant în ceea ce privește performanțele viitoare

Știrea a fost publicată marți, 1 iunie 2021, 22:27 în categoria

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi: săptămâna fondurilor mutuale. Despre randamentele trecute şi cât de mult contează în prezent dar şi principalele întrebări ale investitorilor. Adrian Anghel, OTP AM: Pe termen lung, acest randament nu este foarte relevant în ceea ce priveşte performanţele viitoare Pe fondul revenirii burselor din șocul provocat de COVID-19 în primăvara anului trecut, unele fonduri de investiții au ajuns ca în ultimele 12 luni să în­re­gis­treze randamente sem­ni­ficative, chiar și de 40-50%.

Acesta este și contextul în care în piață sunt înre­gis­trate subscrieri din partea in­ves­titorilor, însă administratorii atrag atenția că cei la început de drum trebuie să țină cont de o regulă primordială: perfor­manța din trecut nu este o garanție că randamentele se vor repete. Așadar cât de mult contează aceste randamente în alegerea unui fond?

„În decizia de a alege un fond de investiții, randamentele din ultimele 12-36 de luni, din păcate, sunt relevante. Pe termen lung, acest randament nu este foarte relevant pentru noi în ceea ce privește performanțele viitoare deoarece, așa cum spunea Warren Buffett, vorbim de singura industrie în care parbrizul este mai încețoșat decât luneta. În cazul nostru, nu putem extrapola ceea ce s-a întâmplat în trecut și să spunem ce se va întâmpla în viitor“, spune Adrian Anghel, deputy CEO al OTP Asset Management.

Investiția într-un fond mutual este un proces de foarte multe ori asemănător cu deschiderea unui depozit bancar, pașii fiind în principal aceiași.

Cei care se orientează către fonduri de investiții pot să aleagă în principal între fonduri de acțiuni – adresate investitorilor cu un apetit mai mare și fonduri de obligațiuni – sigure dar și cu randamente mai mici.

„Însă acest orizont de timp – unu, trei ani – este unul scurt din perspectiva mea. Dacă ne raportăm la un orizont de timp mai lung, într-adevăr, putem trage concluzia că piețele financiare au un ascendent și că pe viitor se vor întâmpla aceleași performanțe, în medie, ca în trecut“, adaugă el.

Este foarte important de spus că, dacă piața americană le-a adus investitorilor 8-10% pe an, această medie nu este un procent care se întâmplă anual, nu este cazul unui depozit bancar, spune Adrian Anghel.

„În anumiți ani, piața îți poate da 30%, în alți ani îți poate da 2% sau îți poate oferi un randament negativ. Când tragem linie și adunăm pe un orizont de timp mai lung, vorbim de un randament mediu de 8-9-10%. Însă nu este o garanție că vom atinge acest procent în anul următor. Așadar, investitorii se uită de multe ori la randamentul din ultima perioadă și acesta este un punct de vânzare bun, însă trebuie să ne corelăm foarte bine așteptările privind randamentul la care sperăm, să ne dăm seama la ce ne înhămăm astfel încât să nu fim dezamăgiți dacă așteptările nu vor fi ulterior confirmate.“

Alte afirmații la Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi

► Comisioane, portofolii, acțiuni investite – n.red. „Este o discuție foarte dificilă, foarte complexă. În momentul când ne întâlnim cu un potențial client, trebuie să înțelegem foarte bine care sunt nevoile sale, pentru ce economisește fiindcă foarte puțini oameni economisesc fără a avea un scop anume“

► În momentul când reușim să mapăm o soluție pe acele nevoi, eu zic că s-a întâlnit cererea cu oferta și vânzarea este aproape gata, în sensul în care putem avea nevoi pe termen scurt. Aici aș oferi ca exemplu plecările în concediu, fiind un obiectiv pentru care economisim într-un cont bancar sau, în cel mai fericit caz, într-un depozit.

► Există soluții alternative, iar aici mă refer la conturile de cash management care pot adresa această nevoie și pot fi o soluție bună pentru economisiri pe termen scurt. Evident, vrem să plecăm în acel concediu și atunci nu ne permitem un risc foarte mare. Gradul de risc pe care îl tolerăm este unul minim deoarece nevoia noastră se află pe un orizont de timp foarte scurt. Pe de altă parte, ar trebui să avem și nevoi pe termen lung: nevoia de a achiziționa o casă, de a oferi o educație mai bună copiilor noștri, de a avea niște bani albi pentru zile negre sau pensionare.

► Atunci, orizontul nostru de timp este mai lung, putem vorbi de 20-30 de ani și, în această situație, nu mai avem de ce să ne mai gândim la a fi adversari ai riscului, parcând banii în instrumente foarte sigure. În acel orizont de timp, probabil vom trăi mai multe cicluri economice decât ne-am aștepta în prezent, banii noștri au potențialul de a se multiplica.

► și atunci, dacă începem să economisim de acum, eventual periodic, putem ajunge mult mai ușor la obiectivul pe care ni-l propunem.“

►Între cele două – un orizont de 20-30 de ani și unul de două-trei luni – se pot încadra o varietate de nevoi și portofoliul optim ar trebui să fie personalizat. De exemplu, portofoliul tău nu adresează toate problemele mele și nici vice-versa. Astfel, ar trebui să avem diversificare, aspect pe care noi îl considerăm foarte important.

► N-ar trebui să avem niciodată expunere 100% pe un singur instrument financiar, fie că vorbim de o acțiune, un fond de investiții sau un depozit bancar. Suntem tineri, ne permitem, avem avantajul vârstei și plecăm de la zero, cu bani puțini, așa că nu prea avem ce pierde.

► Ne permitem volatilitate, ne permitem să ne asumăm anumite riscuri, iar – de pe altă parte – trebuie să avem un buffer de stabilitate, un fond de urgență în care să putem intra. Aici putem introduce o mulțime de instrumente ca fondurile de cash management sau fondurile de obligațiuni.

► Însă nu trebuie să uităm că majoritatea banilor ar trebui să stea, în teorie, în active mai volatile care au potențialul de a genera avere, cum sunt acțiunile. Iar aici avem de unde alege, paleta este foarte largă, avem fonduri sectoriale, fonduri care investesc pe anumite piețe, fonduri de acțiuni.

► Așadar, trebuie doar să ne decidem în ce zonă ne dorim să investim. Dacă ne apropiem de perioada în care ne vom retrage din activitate, evident că nu ne mai dorim volatilitate. Vrem volatilitate mică fiindcă nu ne dorim să se întâmple nimic cu setul nostru de economii.

► Teoria spune că ar trebui să ne mutăm dinamic în instrumente cu mai puțină volatilitate, cum ar fi titlurile de stat, obligațiunile sau fondurile care investesc în această zonă, ceea ce mi se pare o idee bună. Portofoliile diferă de la caz la caz, ar trebui să ne gândim pentru ce economisim în principal, care este scopul nostru, să adresăm această nevoie și, în funcție de ea, să găsim un portofoliu de instrumente financiare care abordează această nevoie.

► Investitorii novici cu care interacționăm sunt interesați de cea mai bună soluție pentru nevoile lor, iar aici este nevoie de o discuție pentru a identifica acele nevoi, gradul de experiență pe care îl are respectivul client și toleranța sa la risc.

► Atunci trebuie să stăm de vorbă foarte în detaliu pentru a seta așteptările clientului în ceea ce privește riscul și randamentul pe care și-l dorește, de a-i expune toate opțiunile astfel încât să ia cea mai bună decizie. În privința investitorilor noi, încercăm să le inducem niște principii de economisire sănătoasă.

► Sunt anumite semne de exuberanță irațională în anumite piețe, referindu-mă aici la acțiuni non-listate, criptomonede și mai nou la NFT-uri. Practic, vorbim de oameni care încearcă să facă profituri spectaculoase pe termen scurt, ceea ce – din punctul nostru de vedere ca administratori – este o atitudine incompatibilă cu a clădi o avere pe termen lung fiindcă investițiile ar trebui să fie un lucru plicticos, repetitiv, care să nu-ți genereze senzații tari și, mai mult, să te lase să dormi bine pe timp de noapte.

► În momentul în care bursa a început să îți dea adrenalină, este clar că faci ceva greșit și este un prim semnal că poate ești într-o clasă de active mai riscante decât tolerezi. Ceea ce încercăm să le explicăm clienților noștri este că economisirea periodică reduce volatilitatea și ajutăm foarte mult.

► Constatăm că funcționează, traducându-se astfel într-un randament mai mare, mai mulți bani în conturile clienților și mai puțină volatilitate. De ce n-am vrea acest lucru?

► Pe de altă parte, încercăm să le explicăm că este întotdeauna nevoie de diversificare, oricât de siguri am fi pe noi cu privire la ce se va întâmpla în următoarea perioadă, este bine să nu investim toți banii într-un singur instrument financiar. Este bine să ai diversificare chiar dacă ești la început de drum întrucât nimeni nu știe când vine următoarea corecție și s-ar putea să fie chiar după colț sau poate fi peste cinci ani.

► Întotdeauna este bine să ai o parte de instrumente sigure pe care le poți pune la bătaie, să le introduci în luptă destul de repede, iar aici intervin fondurile de cash management și obligațiunile. În momentul în care piețele se corectează, este extraordinar de bine să mai ai rezerve și să poți profita de acele corecții pe termen lung. Fără o diversificare sănătoasă, investim toți banii într-un singur activ și nu avem această oportunitate de a cumpăra când piețele oferă reduceri.“



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Eduard Ivanovici

0 comments :

Trimiteți un comentariu