Germania a pornit experimentul bani degeaba: Mai multe zeci de voluntari din Germania au început să primească câte 1.200 de euro pe lună fără să facă nimic în schimbul banilor. Experimentul va testa fezabilitatea unui venit de bază universal

Știrea a fost publicată miercuri, 2 iunie 2021, 00:07 în categoria

Germania a pornit experimentul bani degeaba: Mai multe zeci de voluntari din Germania au început să primească câte 1.200 de euro pe lună fără să facă nimic în schimbul banilor. Experimentul va testa fezabilitatea unui venit de bază universal Mai multe zeci de voluntari din Germania au început să primească câte 1.200 de euro pe lună fără să facă nimic în schimbul banilor. Experimentul va testa fezabilitatea unui venit de bază universal, scrie Deutesche Welle. Într-o primă etapă din cele trei ale Pilotproject Grundeinkommen (proiectul-pilot al veniturilor de bază), 122 de oameni vor primi timp de trei ani câte 1.200 de euro pe lună.

Participanții la studiu nu au fost condiționați de vreo nevoie financiară mai specială și pot lucra cât de mult sau puțin doresc pe tot parcursul experimentului.

„Nu trebuie să facă nimic pentru bani în afară de a completa șapte chestionare online în acei trei ani“, se arată într-o descriere a expe­rimentului pe site-ul web al pro­iectului. Interesul pentru participare a fost copleșitor. Când procesul de aplicare a început în august anul trecut, peste 1,5 milioane de persoane s-au prezentat voluntar în decurs de o săptămână. Orga­nizatorii și-au restrâns interesul la 1.500 de participanți.

Dintre aceștia, 122 au fost selectați aleatoriu pentru a primi alocația lunară. Restul parti­cipanților vor servi ca grup de control. În loc de alocație, ei vor fi doar recompensați pentru com­pletarea chestionarelor. La finalul studiului, cercetătorii vor compara cele două grupuri.

Banii provin de la aproximativ 150.000 de donatori și sunt scutiți de impozite pentru toți bene­ficiarii. Până la final, fiecare participant va primi 43.200 de euro, ceea ce aduce totalul oferit prin acest experiment la 5,2 milioane de euro. Pro­iec­tul aparține unei or­ga­nizații de caritate publică din Berlin.

Oficialii organizației de caritate Mein Grundeinkommen (Venitul meu de bază) sunt convinși că un venit necondiționat pentru toți cetățenii ar rezolva multe probleme actuale. Presupunerea este că oamenii devin mai creativi, mai liberi și mai fericiți dacă nu se confruntă constant cu presiunea de a câștiga destui bani pentru a face față nevoilor zilnice.

„Vom analiza ce fac oamenii cu banii și cariera lor într-o perioadă de securitate materială garantată“, a declarat pentru DW șeful de proiect J¸rgen Schupp de la Institutul German pentru Cercetări Economice (DIW).



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu