marți, 1 iunie 2021

Inflația din prima economie europeană ajunge la cel mai înalt nivel din 2018 după ce autoritățile au ridicat măsurile de distanțare socială. Prețurile de consum au crescut cu 2,4% în luna mai, peste estimările analiștilor

Inflaţia din prima economie europeană ajunge la cel mai înalt nivel din 2018 după ce autorităţile au ridicat măsurile de distanţare socială. Preţurile de consum au crescut cu 2,4% în luna mai, peste estimările analiştilor Inflația din prima economie europeană a crescut la cel mai înalt nivel din octombrie 2018 după ce autoritățile locale au început să ridice restricțiile suportate de restaurante, magazine și centrele culturale, notează Bloomberg.

Prețurile de consum din Germania au crescut cu 2,4% în luna mai, întrecând așteptările economiștilor de 2,3%. Date vin în urma publicării unor rezultate asemănătoare în Spania și Italia. Totodată, un raport dedicat zonei euro arată că inflația regiunii ar putea ajunge la 1,9%.

De altfel, inflația oferă momente de creștere în aproape toate colțurile lumii pe măsură ce sfârșitul perioadelor de lockdown stimulează cererea de bunuri și servicii pe fondul deficitului generalizat de materiale și întreruperilor lanțurilor de aprovizionare.

În mai, prețurile sectoarelor de agrement, entertainment și cultură au crescut pe teritoriul Germaniei, fiind urmate de o creștere a prețurilor obiectelor vestimentare și industriei energetice.

În timp ce zonă euro pare să se afle pe o pantă economică ascendentă, oficialii Băncii Centrale Europene au declarat că majorările de preț trebuie să fie tratate cu atenție, neputând discuta despre retragerea suportului monetar.

Agenția de statistică a Franței, Insee, a declarat recent că luna aprilie a început cu un declin al cheltuielilor de consum de 8,3% față de luna precedentă, în condițiile în care economiștii estimau o scădere de aproximativ 4%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Eduard Ivanovici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu