Dincolo de efectele negative, pandemia COVID-19 a evidențiat oportunități pentru România, nu numai de a reconstrui economia, ci și de a acționa într-un mod care valorifică potențialul nostru național de producție și capacitatea existentă de redresare durabilă după criza pandemică. Pentru fructificarea acestora, ar fi benefic ca dezvoltarea viitoare a industriei să urmeze oportunitățile oferite de energiile regenerabile, stimularea inovației și un viitor industrial verde, modelat de o forță de muncă calificată.Trebuie să profităm de posibilitatea dezvoltării unei noi politici industriale bazate pe înțelegerea tehnologiei moderne, a durabilității și coeziunii sociale, inclusiv ca soluții pentru abordarea schimbărilor climatice, a crizei economice și a redresării post pandemice.
O strategie națională privind politica industrială trebuie să se bazeze pe identificarea avantajelor specifice resurselor (materiale, dar și umane) locale și a pârghiilor de politică care ar facilita revitalizarea capacităților noastre de producție internă de o manieră competitivă pe piețele externe. Guvernul poate orienta politica industrială către industriile identificate ca prioritare și având avantaje competitive sau strategice, cu scopul de a facilita investițiile pentru a realiza o industrializare durabilă. La nivel regional, mai multe orașe ale țării ar putea deveni hub-uri ale creșterii economice, sporind numărul polilor de dezvoltare existenți deja, reducând disparitățile economice și sociale dintre diverse zone și diminuând concentrarea creării de valoare adăugată doar în jurul metropolelor consacrate.
Sectoarele vor continua să reprezinte o direcție esențială în aplicarea strategiei industriale, dar în paralel, fiecare regiune ar trebui să fie în mod distinct încurajată să identifice avantajele sale comparative specifice și apoi să fie sprijinită să le valorifice mai bine și să le dezvolte. Statul (prin administrația centrală) este bine plasat (ca vedere de ansamblu și capacitate de acțiune) pentru a face această diferență importantă în fructificarea potențialului național de dezvoltare prin redirecționarea de resurse care să susțină noi activități la nivel regional, cu perspective sau care deja sunt în creștere și ar putea avea o evoluție mai rapidă, răspunzând schimbărilor de pe piața globală (mai degrabă decât încercând să reînvie sectoarele în scădere). Acest lucru este mai probabil să sprijine creșterea pe termen lung. De exemplu, deși ar putea exista o justificare pentru susținerea creșterii activităților specifice din industria prelucrătoare, sectorul în ansamblu a scăzut în termeni de ocupare pe termen lung. Totodată, cererea de competențe s-a modificat odată cu aceste schimbări economice.
Din această perspectivă, politica industrială este necesar să fie nu doar calibrată multisectorial, ci trebuie să aibă în vedere nevoia dezvoltării regionale cât mai echilibrate, reducerea decalajelor existente și creșterea nivelului de coeziune socială.
O comunicare bidirecțională trebuie să se realizeze atât de la nivel guvernamental către administrația locală și mediul de afaceri existent la nivel regional, cu accent pe prioritățile și oportunitățile oferite de mediul global (evoluții ale piețelor externe de desfacere, acces la finanțarea europeană și internațională, interes din partea investitorilor strategici etc.), cât și invers, în sensul identificării și semnalării oportunităților locale de investiții, a avantajelor comparative locale și a căilor eficiente și competitive pentru încurajarea soluțiilor mediului de afaceri.
În acest context, dincolo de finanțarea existentă de la bugetul central sau prin programele europene și ale instituțiilor financiare internaționale, cred că ar fi o bună oportunitate să avem fonduri (eventual cu participare în parteneriat public-privat) dedicate în egală măsură unor sectoare economice, cât și dispersiei teritoriale a investițiilor industriale la nivelul întregii țări. Acestea s-ar putea concentra, de exemplu, pe finanțarea afacerilor productive și pe dezvoltarea de (noi) poli industriali regionali.
România a reușit în ultimele trimestre o performanță economică peste așteptări și considerabil mai ridicată comparativ cu regiunea. Aceasta s-a datorat printre altele rezilienței surprinzătoare a sectorului industrial, precum și menținerii la intensitate crescută a activității din domeniul construcțiilor (grație condițiilor specifice care permit respectarea cerințelor de distanțare). O contribuție importantă au avut-o măsurile publice de susținere a populației și a întreprinderilor afectate de criză, precum și reducerea graduală a restricțiilor pe măsură ce evoluția pandemică a făcut posibil acest lucru.
In lunile imediat următoare este de așteptat ca redresarea economică să mențină un ritm pozitiv alert, dar, în contextul reducerii interesului populației pentru vaccinare, incertitudinile rămân la un nivel ridicat. E posibil ca în eventualitatea unui nou val pandemic (de intensitate probabil mai redusă) care s-ar putea manifesta în toamnă (pe fondul răcirii vremii), dacă nivelul de imunitate de grup nu va fi suficient, să vedem o nouă creștere a riscurilor pentru sănătatea populației. Așadar, eliminarea definitivă a tuturor restricțiilor e posibil să mai întârzie, în special în anumite domenii de activitate mai expuse, ceea poate constitui o limitare pe termen mediu a vitezei de redresare a economiei.
De aceea, în pofida evoluțiilor pozitive pe termen scurt în gestionarea pandemiei și a situației economiei, nu trebuie să ne oprim aici și nici să reducem eforturile pentru susținerea dezvoltării pe termen mediu și lung. Adresarea vulnerabilităților structurale este extrem de importantă pentru că dacă nu reușim să le amelioram, efectele lor negative asupra creșterii economice pe termen lung nu vor întârzia să redevină vizibile de îndată ce turbulențele provocate de etapele de intensitate maximă ale pandemiei se vor atenua.
Economiile moderne sunt foarte sensibile la sentimentul consumatorilor și al investitorilor, ori aceste două variabile se dovedesc tot mai volatile în ultimii ani ca efect al avansului tehnologic și al influenței crescute a mediilor de informare asupra comportamentului imediat al persoanelor și a deciziilor de consum, economisire sau investiții. De aceea, optimismul economic pe care îl vedem acum și care se plasează într-un cerc virtuos cu ritmul accelerat de creștere economică din trimestrele recente, se poate diminua, cu efect asupra creșterii economice actuale bazate în pondere semnificativă pe consum.
O provocare importantă cu care ne confruntăm acum este aceea că recuperarea economică este inegală, nu doar din perspectiva sectoarelor de activitate, ci și la nivel regional, reflectând disparitățile pre-existente. Riscul este ca decalajele de dezvoltare anterioare crizei să se accentueze dacă nu avem în vedere acțiuni concrete care să țintească această vulnerabilitate. Proiectele de investiții publice ar putea să ajute mai mult la dezvoltarea economică a zonelor rămase în urmă, pentru că există potențial de sporire a valorii adăugate dacă se valorifică mai bine specificul zonal.
Antreprenorii vor fi cu siguranță interesați să înceapă și să dezvolte afaceri în aceste zone, care să contribuie la recuperarea decalajelor, dacă există un impuls generator de oportunități, cum poate fi de exemplu dezvoltarea infrastructurii în aceste zone. Nu mă refer aici numai la transporturi și comunicații, ci și la rețeaua de sănătate publică, la accesul la educație și formare profesională continuă, precum și la electricitate, apă, canalizare și alte utilități publice, unde statul are direct sau indirect un rol de jucat. Numeroase studii arată că efectul multiplicator al investițiilor publice este cu precădere ridicat în perioadele de recesiune sau în debutul fazei de redresare.
Totodată, studiile arată inclusiv un efect pozitiv asupra creării de noi locuri de muncă. Așadar, aceste investiții nu doar îmbunătățesc condițiile de viață ale locuitorilor din zonele respective și “democratizează” în sensul facilitării accesului la serviciile publice, dar generează și acel impuls economic care va fi aproape sigur preluat și continuat de inițiativa privată. Aceasta realitate a fost demonstrată concret în multe ocazii, inclusiv prin modul în care partea privată a economiei a contribuit decisiv la reziliența și redresarea peste așteptări din ultimele trimestre.
Măsurile fiscale adoptate în timpul crizei COVID-19 reprezintă un sprijin necesar și adecvat în economie, dar este recunoscut de economiști că, în general, politicile fiscale relaxate favorizează predominant o stimulare a consumului prezent în detrimentul capacității viitoare. De aceea, este foarte important ca efortul financiar din prezent al statului să fie cât mai mult posibil canalizat spre investiții și din ce în ce mai puțin spre susținerea consumului imediat, care, în cazul României, este adesea satisfăcut cu bunuri din import (ca efect al vulnerabilităților structurale amintite și cu implicații negative pentru poziția externă).
Două direcții importante evidențiate în perioada curentă de activitatea Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM) merită avute permanent în vedere de către toate instituțiile ce au un rol în dezvoltarea economică a țării și ameliorarea vulnerabilităților existente. Acestea sunt sprijinirea sectorului agroalimentar și a finanțărilor verzi.
În ambele cazuri, concluziile și recomandările au întrunit consensul tuturor participanților din grupurile de analiză, incluzând după caz, reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, ai Guvernului, Băncii Naționale a României, Autorității de Supraveghere Financiară, autorităților guvernamentale de resort, instituțiilor de credit și instituțiilor financiare nebancare, principalelor asociații din sectoarele respective de activitate, instituțiilor financiare europene/internaționale etc.
Din perspectiva dezvoltării agriculturii și a industriei alimentare, la care m-am referit și cu alte ocazii, menționez doar două recomandări CNSM, care pot fi implementate prin modificări legislative:
• Revizuirea mecanismului certificatelor de depozit, prin dialog strâns cu instituțiile de credit și asociațiile de profil;
• Îmbunătățirea legislației privind certificarea și promovarea produselor agroalimentare, prin cooperare cu reprezentanții asociațiilor de profil și bugetarea corespunzătoare a acestor programe.
În ceea ce privește nevoia sprijinirii finanțărilor verzi, raportul CNSM recent publicat arată foarte clar că agenda schimbării climatice are o miză ridicată pentru economia și sistemul financiar din România, atât din perspectiva oportunităților, cât și a costurilor, în cazul în care tranziția verde ar fi întârziată.
Consider ca ar fi inoportun ca factorii de decizie politică să spere în schimbarea de la sine a situației și în rezolvarea acestor provocări exclusiv prin acțiunea piețelor și a inițiativei private. Tocmai de aceea, trebuie să acționăm rapid și convingător pentru a modera riscurile climatice și pentru a asigura o tranziție rapidă, dar cât mai netedă posibil spre o economie sustenabilă.
Dacă mai era nevoie de un argument în plus, un studiu publicat în luna mai de Fondul Monetar Internațional arată că investițiile publice “verzi” au un impact economic superior, inclusiv asupra pieței muncii.
Finanțarea proiectelor cu impact redus asupra mediului sau care facilitează tranziția către o economie cu nivel mai redus al emisiilor de carbon reprezintă un catalizator foarte important, iar grupurile de analiză ale CNSM au identificat în consens un număr de 16 arii concrete de acțiune care vizează trei domenii: (I) creșterea în mod sustenabil a accesului la finanțare pentru proiectele legate de agenda schimbării climatice, (II) sprijinirea schimbării structurale a economiei spre una cu valoare adăugată superioară și (III) îmbunătățirea transparenței, a raportărilor și a disponibilității informațiilor legate de schimbarea climatică, precum și creșterea gradului de conștientizare cu privire la impactul schimbării climatice în societate și în cadrul sistemului financiar.
Este momentul unui efort național, căruia trebuie să îi acordăm prim planul preocupărilor publice, pentru a dezvolta România printr-o politică industrială adecvată, pornind de la următoarele necesități:
1. Folosirea soluțiilor ce implică tehnologia modernă ca forță a dezvoltării și ideile inovative generate de capitalul intelectual existent la nivelul societății;
2. Identificarea la nivel național a sectoarelor industriale cu potențial rapid de creștere și dezvoltare (de exemplu, agricultura și industria alimentară, IT, industria farmaceutică, producția bunurilor utilizate în noile tehnologii ecologice etc.);
3. Definirea obiectivelor de dezvoltare industrială, atât la nivel sectorial, cât și la nivel administrativ local, utilizând mijloace de finanțare dedicate;
4. Identificarea de parteneri ai dezvoltării în mediul privat (se poate utiliza soluția parteneriatului public-privat);
5. Stabilirea de reguli clare, simple și precise necesare pentru funcționarea companiilor, atât pentru stat, cât și pentru agenții economici.
Criza pe care sperăm să o lăsăm în urmă ne-a arătat o dată în plus, printre altele, că foarte multe evoluții în economie și societate sunt interconectate și se condiționează reciproc, în cascadă. De o manieră similară, oportunitățile de dezvoltare create de ieșirea din criză sunt interdependente și totodată legate de vulnerabilitățile existente pe care ar trebui să le redreseze.
Strategia industrială a României nu poate fi altfel decât strâns legată de prioritățile acute - reducerea vulnerabilității din balanța comercială externă cu produse agroalimentare, nevoia tranziției către o economie sustenabilă prietenoasă cu mediul înconjurător, imperativul reducerii decalajelor regionale de dezvoltare și bunăstare pentru creșterea coeziunii sociale. Toate lucrurile sunt legate între ele și de fapt aceasta este una dintre marile oportunități pe care le avem în prezent, de a acționa pentru a declanșa un cerc virtuos bazat pe aceste interdependențe care încă acționează în defavoarea noastră.
0 comments :
Trimiteți un comentariu