Trăim vremuri uimitoare. Ultimele luni au fost marcate de îngrijorări legate de sănătate și viață, precum și de temeri privind viitorul. Mulți polonezi s-au întrebat nu numai dacă vor reuși să evite coronavirusul, ci și dacă vor mai avea locuri de muncă, dacă familiile lor vor avea siguranță financiară și dacă copiii lor nu vor trebui să abandoneze speranța unui viitor mai bun.Pandemia COVID-19 ar fi putut să ducă Polonia înapoi în anii '90. Este suficient să ne uităm la datele economice catastrofale ale unor țări - inclusiv țări europene - pentru a înțelege că cel mai negru scenariu nu era doar o fantezie dintr-un film despre dezastre. Din fericire, scenariul nu s-a adeverit deoarece, spre deosebire de anii ‘90, polonezii s-au putut baza pe stat, care s-a implicat activ în ajutorarea tuturor celor în nevoie. Sprijinul fără precedent din cadrul Scutului Anti-Criză și al Scutului Financiar ne-a permis să încetinim consecințele dezastruoase ale crizei COVID-19 și să oprim declinul PIB-ului pentru 2020 la nivelul de 3%, un rezultat care a fost al treilea cel mai bun din Europa și de neegalat în grupul țărilor mari, cu o populație de peste 10 milioane de locuitori. Un succes și mai mare este menținerea șomajului la aproximativ 3%, iar aici avem cel mai bun rezultat din Uniunea Europeană.
Alte date confirmă faptul că economia poloneză se descurcă foarte bine în condiții de criză. Cifrele referitoare la exporturi au înregistrat un record absolut în martie 2021, ajungând la peste 110 miliarde PLN. În mai, indicele PMI a depășit nivelul de 57 de puncte, cel mai bun rezultat din istoria măsurătorilor. Cu câteva luni înainte, Comisia Europeană a indicat Polonia ca fiind unul dintre cele 4 state membre ale UE care și-au asigurat stabilitatea finanțelor publice pe termen scurt și lung. Într-o astfel de situație, nu putem face decât o singură greșeală: să credem că lucrurile merg în direcția corectă și să renunțăm la acțiune.
Criza - o oportunitate sau o catastrofă?
O criză din care nu tragem concluzii este o catastrofă. Dar o criză care este recunoscută și înțeleasă în mod corespunzător nu este doar o oportunitate, ci și un accelerator al schimbării. Cele două propoziții rezumă filozofia din spatele
New Deal
-ului polonez.
Criza actuală este unică deoarece nu poate fi rezolvată prin soluții din manuale. Indiferent dacă le căutăm în Hayek sau în Lassalle, nici o teorie a crizei economice nu a prevăzut o situație în care activitatea economică și socială să fie paralizată peste noapte aproape pe întreg globul.
Confruntați cu criza COVID-19, trebuie să acționăm așa cum fac medicii atunci când se ocupă de virusul în sine. Nu avem un remediu concret, dar experiența ne spune să tratăm simptomele. Știm, de asemenea, din istorie, că o criză, oricare ar fi natura sa, necesită o prezență sporită a statului, deoarece aceasta trebuie gestionată mai degrabă decât lăsată să se desfășoare.
În 1933, președintele SUA Franklin D. Roosevelt a anunțat
New Deal
-ul ca răspuns la Marea Depresiune, un program de reforme pentru redresarea economiei, stimularea comerțului exterior și realizarea de investiții publice masive. Au fost construite 120 000 de clădiri publice și 77 000 de poduri. În deceniul următor, SUA au fost împânzite de o rețea de autostrăzi. Acesta este scenariul care inspiră Polonia astăzi.
New Deal
-ul sau o nouă calitate
Obiectivele
New Deal
-ului polonez includ nu numai reconstrucția țării după pandemie, ci și reformarea sistemului economico-social polonez pentru a-l face mai echitabil și mai rezistent la crize, astfel încât Polonia să ajungă la un nivel mai ridicat de dezvoltare.
Un diagnostic al afecțiunilor pandemice a trebuit să înceapă cu sistemul de sănătate. COVID-19 a împins sistemele de sănătate în pragul colapsului, chiar și în cele mai bogate țări. Polonia nu a făcut excepție. Dacă nu ar fi existat o politică restrictivă foarte fermă și o rețea de spitale improvizate construite într-un ritm uimitor, s-ar fi produs o catastrofă epidemică și în țara noastră. Este greu să ne imaginăm amploarea și haosul care ar fi urmat dacă nu am fi digitalizat o mare parte din sistemul de sănătate înainte de criză.
În ultimii 5 ani, cheltuielile pentru sistemul de sănătate au depășit 100 miliarde PLN și totuși calitatea acestuia nu se ridică la așteptările polonezilor. Acesta este un semnal clar că sistemul actual de finanțare a asistenței medicale și-a atins limita. Este timpul să abandonăm filosofia reorganizării. Dacă vrem să facem un salt calitativ care să ridice Polonia la nivelul țărilor occidentale, trebuie să ne intensificăm eforturile de a aloca 7% din PIB pentru sănătate.
Paradoxul fiscal polonez
Aceasta înseamnă o schimbare a modelului de finanțare a sistemului de sănătate și, astfel, o modificare a sistemului fiscal. Până în prezent, Polonia era singura țară în care o parte din contribuția de asigurări de sănătate era deductibilă din impozite. Structura întregului sistem a însemnat că cei care câștigă cel mai mult și-au putut optimiza taxele relativ ușor. Deși sistemul fiscal polonez este nominal progresiv, el a devenit de facto un sistem regresiv. Persoanele cu venituri mai mici plătesc proporțional mai multe impozite decât cele cu venituri mai mari.
Dezordinea fiscală poloneză nu numai că a afectat simțul dreptății, dar a și împiedicat coeziunea socială. În primul rând, a contribuit la aprofundarea inegalităților, iar într-o situație de criză aceste fenomene au fost intensificate.
Criza este ca un val puternic pe mare. Clătină navele mari, iar pe cele mici le poate scufunda. Studii recente arată clar că anul pandemiei 2020 a adâncit inegalitățile în ceea ce privește veniturile. Cei mai bogați au câștigat - indiferent de criză - iar cei mai săraci au pierdut tocmai din cauza circumstanțelor dificile.
Către o Polonie cu adevărat solidară
New Deal
-ul polonez abordează aceste provocări deoarece s-a născut din spiritul solidarității autentice, care trebuie înțelesă în sens foarte larg. Este vorba despre solidaritate orizontală, adică preocuparea pentru justiția socială, pentru reducerea inegalităților de venit și pentru sprijinirea persoanelor care câștigă cel mai puțin. În acest sens, am propus o sumă fără impozite de 30 000 PLN (aproximativ 7000 EUR), deci la un nivel comparabil cu țările occidentale - mai mare decât în Franța, comparabil cu Danemarca. Dar
New Deal
-ul este și despre solidaritatea verticală, care poate fi numită solidaritate intergenerațională. Pe de o parte, este o întoarcere către trecut, sprijin material pentru vârstnici sub forma unei pensii fără taxe, o întoarcere către valori fără de care este dificil să ne imaginăm viitorul societății poloneze și al întregii Europe. Pe de altă parte, este și capacitatea de a avea grijă de generațiile viitoare, de a construi baze pentru dezvoltare care să le permită copiilor noștri să câștige mai bine și să lucreze în condiții mai bune și - nu în ultimul rând - să trăiască într-un mediu în care vor respira aer curat, și nu doar citi despre el ca despre ceva reglementat disponibil doar celor privilegiați.
Începutul anilor ‘20 din secolul XXI este un moment crucial pentru Polonia. Ne situăm în pragul unor schimbări de civilizație la o scară fără precedent. Din cauza circumstanțelor istorice, în trecut am fost doar martori pasivi ai unor astfel de schimbări. Acum avem șansa de a fi principalii actori ai acestor schimbări. Scenariul este acum pregătit. Este suficient pentru noi să implementăm împreună
New Deal
-ul polonez. Vom depune eforturi să câștigăm cel mai larg sprijin posibil pentru strategie, deoarece numai cu acceptarea socială aceasta poate avea succes.
Textul este publicat simultan în revista lunară poloneză de opinie
„
Wszystko Co Najważniejsze” ca parte a unui proiect derulat în colaborare cu Institutul Memoriei Naționale și
Banca Națională a Poloniei.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu