joi, 3 iunie 2021

Mihaela Stroia a fost numită la conducerea companiei Uniqa Asigurări de Viață

Mihaela Stroia a fost numită la conducerea companiei Uniqa Asigurări de Viaţă Mihaela Stroia, cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul serviciilor financiare, dintre care cinci alături de Uniqa, a preluat conducerea companiei Uniqa Asigurări de Viață, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții companiei.

"Preiau această funcție cu toată responsabilitatea, într-o etapă nouă a evoluției UNIQA, marcată atât de transformările de la nivelul companiei, cât și de provocările contextului actual, în care oamenii sunt tot mai conștienți de rolul și relevanța protecției prin asigurare”, a transmis Mihaela Stroia, noul CEO al Uniqa Asigurări de Viață.

Anterior, Mihaela Stroia și-a consolidat experiența profesională în cadrul unor importante companii ed audit și consultanță financiară, precum și din domeniul asigurărilor și administrării fondurilor de pensii facultative.

Pe parcusrul activității sale în echipa Uniqa, Mihaela Stroia, din rolul de director economic, a coordonat și implementat proiecte importante pentru optimizarea activității în aria financiară, pentru a crea un cadru de stabilitate și soliditate financiară a companiei, în baza principiilor de management al riscurilor și standardelor stabilite pentru business.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mircea Nica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu