Numărul americanilor care își părăsesc slujba continuă să crească și îngreunează tot mai mult sarcina companiilor de a umple un număr record de posturi vacante, scrie MarketWatch.Aproape 4 milioane de americani și-au dat demisia în luna aprilie, de două ori mai mult decât nivelul înregistrat în aceeași lună din 2020. În ceea ce privește angajații din sectorul privat, procentul demisiilor a crescut cu 2,8%.
Principalul argument din spatele datelor este că oamenii își caută joburi mai bune, cu salarii mai mari. În acest sens, multe companii au majorat salariile sau au oferit beneficii pentru a-i atrage pe muncitori.
De exemplu, un studiu realizat recent de Bank of American arată că oamenii care au decis să își schimbe locul de muncă au câștigat cu 13% mai mult datorită noilor poziții pe care le ocupă. În același timp, tot mai mulți oameni și-au reevaluat carierele și au decis că nu mai sunt atrași de actualul post pe care îl ocupă și doresc să încerce ceva diferit.
Fenomenul le-a oferit angajaților mai multă libertate pe măsură ce economia scapă de efectele provocate de pandemie. Mai mult, americanii au putut beneficia de ajutoare generoase de șomaj în timpul crizei provocate de coronavirus.
De vreme ce majoritatea restricțiilor aplicate indivizilor și businessurilor au fost deja ridicate, nivelul cererii din Statele Unite a crescut într-un ritm spectaculos, iar afacerile sunt disperate să angajeze din ce în ce mai mulți oameni pentru a face față situației actuale. Astfel, angajații au câștigat mai multă marjă de manevră în cadrul competiției pentru atragerea forței de muncă, oamenii permițându-și să fie mai pretențioși cu privire la joburile pe care le aleg, spun economiștii.
Alți analiști sunt de părere că beneficiile oferite de guvern le-au permis americanilor să stea în afara pieței muncii sau chiar să își dea demisia. Administrația Biden a lansat în martie un stimulent fiscal care le-a oferit 1.400 de dolari aproape tuturor cetățenilor. În plus, noua lege a adăugat o remunerație de 300 de dolari deasupra beneficiilor statale îndreptate către persoanele fără loc de muncă. Beneficiile federale expiră în septembrie.
În mod normal, oamenii care renunță să mai muncească nu se pot încadra în ajutoarele de șomaj, însă există excepții în multe state din motive care au de a face cu sănătatea și îngrijirea copiilor.
0 comments :
Trimiteți un comentariu