
În primele trei luni din 2020, asigurătorul a avut prime brute subscrise de circa 393 milioane lei
Creșterile de două cifre pe aceste segmente au dus ponderea asigurărilor de viață și non-auto la aproape 52% din subscrierile totale la finalul lunii martie 2021.
Pe segmentul asigurărilor auto, subscrierile au fost constante în primul trimestru din 2021, în condițiile creșterii vânzărilor de asigurări Casco și a scăderii ușoare a vânzărilor de asigurări RCA.
Profitul operațional a avansat cu aproximativ 8% în primul trimestru din 2021, până la 43,5 milioane de lei.
„Anul 2021 a început încurajator pentru Allianz-Țiriac. Vânzările din primele trei luni au fost ușor mai mari decât cele din primul trimestru din 2020, care consemnase o creștere de două cifre înainte de debutul pandemiei. Oamenii caută acum mai mult ca oricând produse relevante pentru nevoile lor și ușor de accesat, iar pentru a le oferi cele mai bune soluții, noi mizăm în 2021 pe simplificarea interacțiunii asigurător-client, prin implementarea de instrumente de vânzare și despăgubire intuitive care să susțină totodată efortul partenerilor noștri de distribuție”, a declarat Virgil Șoncutean, CEO al Allianz-Țiriac Asigurări.
0 comments :
Trimiteți un comentariu