Funcom, principalul dezvoltator de jocuri video din Norvegia, urmează să internalizeze procesul de asigurare a calității jocurilor sale odată cu deschiderea unui studio la București, care va gestiona zona de QA (quality assurance) a produselor companiei.„Piața de gaming din România este în plină dezvoltare, iar la București, în special, există foarte mulți profesioniști talentați care lucrează în industria de tehnologie și gaming”, spune Rui Casais, CEO Funcom.
Procesul de recrutare este deja în desfășurare, iar noii angajați vor lucra la titluri precum Conan Exiles, Metal: Hellsinger, dar și la viitorul joc de tip survival, Dune, potrivit datelor transmise de companie.
„Ne dezvoltăm continuu și avem planuri din ce în ce mai ambițioase, de aceea este extrem de important să ne asigurăm că avem un departament de QA de top. Prin urmare, suntem extrem de încântați să ne extindem în această regiune, cu o echipă dedicată uneia dintre cele mai importante părți ale procesului de dezvoltare a jocurilor video. Mai mult, planificăm să adăugăm în viitor și alte servicii din sfera producției pe care le vom livra prin intermediul acestui studio.”, completează Rui Casais.
Fondată în 1993, în Norvegia, compania Funcom a devenit cunoscută pentru jocurile online multiplayer precum Conan Exiles (2017), Secret World Legends (2012), Age of Conan (2008) și Anarchy Online (2001).
În prezent, specialiștii de la Funcom lucrează la un nou joc de supraviețuire, a cărui acțiune este plasată în universul Dune.
“Interesul pentru Dune este de așteptat să crească după lansarea filmului cu același nume, produs de Hollywood, la sfârșitul acestui an, în regia lui Denis Villeneuve, despre care criticii de film preconizează că ar putea deveni un blockbuster”, spun reprezentanții companiei.
În 2020, Funcom a devenit parte din familia Tencent Games, care deține principala platformă de dezvoltare, operare și publicare de jocuri la nivel mondial. Susținerea primită din partea grupului a permis Funcom să-și mărească semnificativ numărul de angajați și să investească în dezvoltarea de noi titluri.
Pe lângă extinderea în București, Funcom anunță că a cumpărat și pachetul majoritar la dezvoltatorul suedez de jocuri The Outsiders, acțiune care marchează intrarea companiei pe piața din Suedia, cu un birou la Stockholm.
Funcom are deja birouri în Oslo, Lisabona și Raleigh, Carolina de Nord (SUA).
Un rol esențial în planificarea extinderii Funcom la București l-a avut Grigoriada Stroe, Chief HR Officer în cadrul Funcom. Grigoriada are peste 10 ani de experiență în industria locală de gaming și, înainte de numirea pe această poziție în luna martie, a deținut funcția de director de resurse umane și operațiuni pentru Europa de Est la Ubisoft.
„Ambițiile noastre sunt foarte mari. Cu sprijinul Tencent Games, intenționăm să intrăm pe piața jucătorilor foarte mari din industrie și să ne consolidăm această poziție, iar studioul din București face parte din această strategie. Primul pas îl reprezintă deschiderea acestui studio, care va avea o echipă puternică de asigurare a calității, urmând ca în viitor să ne extindem și în alte arii de dezvoltare a jocurilor video”, concluzionează Grigoriada Stroe, Chief HR Officer în cadrul Funcom.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu