Tweet-ul și declinul: Bitcoin suferă o nouă scădere și ajunge la sub 37.000 de dolari după ce Elon Musk a sugerat că nu mai susține criptomoneda

Știrea a fost publicată vineri, 4 iunie 2021, 16:42 în categoria

Tweet-ul şi declinul: Bitcoin suferă o nouă scădere şi ajunge la sub 37.000 de dolari după ce Elon Musk a sugerat că nu mai susţine criptomoneda Prețul unui Bitcoin a scăzut din nou după ce Elon Musk a postat un tweet prin care a sugerat că numai susține cea mai valoroasă monedă virtuală din lume, conform CNBC.

CEO-ul Tesla a postat un meme despre un cuplu care decide să se despartă, adăugând hashtagul #Bitcoin și un emoji-ul 💔. Ulterior, prețul criptomonedei a scăzut cu 4% la 36.723 dolari, în timp ce Ether – a doua cea mai puternică monedă digitală – a înregistrat un minus de 5% la 2.662 dolari, iar Dogecoin a scăzut cu aproape 5% până la 37 de cenți.

#Bitcoin

💔

pic.twitter.com/lNnEfMdtJf

— Elon Musk (@elonmusk)

June 4, 2021

Bitcoin a avut un an marcat de volatilitate, atingând un maxim istoric de peste 64.000 de dolari în aprilie, prăbușindu-se aproape de 30.000 de dolari în luna următoare. Deși se află la 40% sub recordul din aprilie, activul înregistrează o creștere de circa 30% de la începutul anului până acum.

Nu este prima dată când un tweet al lui Musk începe să zdruncine piața crypto. În mai, miliardarul a declarat că Tesla nu va mai accepta Bitcoin ca metodă de plată din cauza temerilor generate de cantitatea masivă de energie pe care o folosește moneda, ștergând într-o singură zi sute de miliarde de dolari din piață.

Câțiva experți din interiorul sectorului l-au criticat pe Musk pentru postările cu privire la criptomonede. Antreprenorul a scris constant despre potențialul pe care îl oferă Dogecoin, monedă creată în glumă în urmă cu opt ani pentru a parodia fenomenul crypto, rezultând în schimbări masive ale prețului.

„Tweet-urile care rănesc finanțele altor oameni nu sunt amuzante, ci iresponsabile”, spune Changpeng Zhao, CEO-ul Binance, cel mai mare exchange crypto în funcție de volumul tranzacțiilor.

De asemenea, postările miliardarului au atras atenția autorității americane de supraveghere financiară, SEC, care l-a acuzat în 2018 pe Musk de inducerea în eroare a investitorilor din momentul în care a publicat pe Twitter o presupusă intenție de a scoate Tesla de la bursă.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Eduard Ivanovici

0 comments :

Trimiteți un comentariu