
"Mi-a lipsit ceva care să fie al meu. Planul este ca eu să mai rămân în companie o perioadă. Momentan am o listă lungă de idei cu ce să fac mai departe, dar nu am o propunere certă. Cu siguranță nu ma voi plictisi. Nu am nicio discuție cu nicio altă companie. Nici nu m-am gândit la asta. Dar nici nu vreau să plec din țară acum. Nu voi vinde acțiunile pe care le dețin în cadrul NEPI-Rockcastle, acum nu este un moment bun de a vinde", a explicat Alex Morar în exclusivitate în cadrul unui interviu pentru ZF.
NEPI Rockcastle, cel mai mare dezvoltator de retail – mall-uri din Europa Centrală și de Est, cu un portofoliu evaluat la circa 2 miliarde de euro, a anunțat, vineri seară, că Alex Morar, CEO și Mirela Covasa, CFO au decis să plece din companie și au cerut boardului să pregătească planul de succesiune.
În același timp, NEPI a anunțat numirea lui George Aase ca președinte al boardului în locul lui Robert Emslie. El spune că în continuare ar investi în proiecte de retail, inclusiv dacă ar avea 300 de milioane de euro "pe mână", dar și în online, sector care a crescut puternic pe timp de pandemie.
0 comments :
Trimiteți un comentariu