
Dintre cei care vor avea concediu, 42% preferă să și-l petreacă în țară, 18% au de gând să își împartă zilele libere între vizitarea țării și destinații externe, iar 12% își plănuiesc concediul de odihnă exclusiv în afara țării. Circa 11% vor rămâne în orașul în care locuiesc.
Aproape șase din zece angajați (57%) declară că s-au vaccinat împotriva virusului SARS-CoV-2, iar dintre aceștia, 30% declară că au făcut acest pas doar pentru a fi eligibili să ajungă la destinația de vacanță dorită, ceilalți 70% spunând că s-ar fi vaccinat oricum.
Jumătate dintre românii care au participat la sondaj declară că nu mai au nicio grijă referitoare la eventualele riscuri la care se expun în concediu. În schimb, 28% se tem că oamenii s-au relaxat prea mult și nu mai respectă măsurile de igienă și distanțare socială. Alți 19% sunt îngrijorați cu privire la venirea unui nou val al epidemiei și, implicit, de impunerea unor noi restricții care ar putea da peste cap planurile de vacanță.
În ceea ce privește bugetul alocat vacanței, o treime dintre ei spun că au de gând să cheltuiască mai mult decât anul trecut, în timp ce 22% nu vor avea cheltuieli din cauza lipsei planurilor, iar 16% vor să aloce sume mai mici decât în 2020.
Doar 10% dintre respondenți au de gând să își rezerve pentru concediu mai mult de 15 zile legate, în timp ce 41% își vor lua mai puțin de 10 zile consecutive.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu