Cetățenii care vor să circule cu metroul în perioada 2 – 20 august își pot achiziționa o cartelă de metrou cu o călătorie în schimbul a 5 deșeuri (PET-uri, sticle sau doze de aluminiu) în cadrul campaniei“PET=BILET
” lansat
ă de
Metrorex, în parteneriat cu Eco Synergy și Rematholding.
Campania premieră ce are ca scop atât încurajarea colectării și reciclarii deșeurilor, cât și cresterea interesului cetățenilor pentru călătoria cu metroul – transport ecologic, nepoluant.
Metrorex încurajează programele ce au ca scop protecția mediului, aliniindu-se astfel politicilor naționale și internaționale ecologiste. Prin această campanie se dorește sensibilizarea opiniei publice și creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța protejării mediului înconjurător, conform celui mai recent comunicat al Metrorex.
Cei dornici să participe sunt așteptati în perioada 2 – 20 august a.c. in stațiile de metrou Dimitrie Leonida si Pipera (intrarea principală) la standul partenerilor noștri. Călătorii vor oferi 5 deșeuri (PET-uri, sticle sau doze de aluminiu), iar în schimb vor primi o cartelă de metrou cu o călătorie, conform comunicatului amintit anterior.
"Astfel de campanii sunt necesare pentru schimbarea comportamentului cetățenilor cu privire la păstrarea mediului înconjurător curat și nepoluat, dar și pentru promovarea beneficiilor utilizării transportului subteran ca mijloc de transport ecologic. Astfel că, prin aceste tipuri de acțiuni, societatea noastră dorește să se implice activ în formarea unor comportamente responsabile din punct de vedere ecologic", a declarat Ștefan Paraschiv, directorul general al Metrorex.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu