
Într-un deceniu, românii aproape și-au dublat avuția până la maximul istoric de 2.414 mld. lei în 2020
♦
Față de 2019, avuția netă a populației - financiară și imobiliară - s-a majorat în anul pandemic cu circa 140 mld. lei, adică cu 6,1%.
Avuția netă a populației s-a majorat în ultimul deceniu de 1,9 ori, de la 1.274 mld. lei în 2011 până la maximul istoric de 2.414 mld. lei (aproape 500 mld. euro) atins în 2020.
În anul pandemic 2020, avuția românilor a crescut cu aproximativ 140 mld. lei, adică cu 6,1%, față de 2019, după cum reiese din datele BNR.
La finalul anului 2019, avuția netă a populației ajunsese la 2.275 mld. lei, depășind în premieră nivelul din 2008.
„Un element care sporește capacitatea populației de a face față unor condiții nefavorabile este reprezentat de consolidarea avuției nete, atât pe palierul deținerilor de active imobiliare, dar mai ales pe cel de active financiare, categoria din urmă conferind un grad de lichiditate mai ridicat în contextul necesității acoperirii unor situații neprevăzute“, susține BNR în cel mai recent Raport asupra stabilității financiare.
Activele imobiliare continuă să aibă o pondere majoritară (75%) pe fondul ratei ridicate de deținere a imobilelor (95,8%, conform Eurostat).
Avuția financiară a românilor a crescut cu circa 10% în anul pandemic 2020, la 595 mld. lei, iar avuția imobiliară s-a majorat cu 4,8%, la 1.819 mld. lei.
Creșterea avuției imobiliare a românilor a fost influențată și de majorarea prețurilor. „Valoarea acestor active s-a majorat cu 4,8% în T4/2020 față de T4/2019, pe fondul creșterii indicelui de preț imobiliar și al deprecierii monedei naționale, indicând reziliența pieței imobiliare. Această situație se datorează în mare măsură legislației care încurajează deținerea de active imobiliare mai degrabă decât (re)investirea în activități productive“, explică specialiștii din BNR.
Activele financiare reprezintă aproximativ 24% din total, spre deosebire de zona euro, unde acestea reprezintă aproximativ 45% din avuția populației.
„Acest decalaj pune în evidență capacitatea scăzută de a mobiliza capital intern și dependeța de atragerea capitalului străin.“
În ceea ce privește îndatorarea totală a populației și-a continuat trendul ascendent, însă ritmul de creștere a încetinit comparativ cu anul precendent (5,1% în martie 2021 față de martie 2020), situându-se la valoarea de 172,5 mld. lei. „La baza evoluției a stat majorarea cu 10% a creditului ipotecar, pe când soldul creditului de consum a fost stabil.“
0 comments :
Trimiteți un comentariu