joi, 15 iulie 2021

Ce mai spun grecii de la OTE despre România: Suntem în plin efort de rupere a legăturilor între divizia fixă și mobilă, în zone precum IT și contabilitate. Apoi vine o nouă restructurare

Ce mai spun grecii de la OTE despre România: Suntem în plin efort de rupere a legăturilor între divizia fixă şi mobilă, în zone precum IT şi contabilitate. Apoi vine o nouă restructurare Căderea cu 20% a veniturilor din România din primul trimestru a fost provocată și de absența marilor proiecte de informatizare pe care le câștiga în trecut divizia B2B, spune Babis Mazarakis, directorul financiar al grupului OTE.

Grupul Telekom România, unul dintre cei mai mari jucători din economie, cu afaceri anuale de aproxi­mativ un miliard de euro, s-a angajat în tăcere într-o uriașă operațiune contratimp al cărei obiectiv este, practic, să rupă în câteva luni legăturile create în peste șapte ani de zile, din 2013 încoace, între principalele entități care o formează - fostele Cosmote și Romtelecom - pentru a pregăti predarea către francezii de la Orange a operațiunilor de comunicații fixe, situație care pune presiune pe costuri, conform datelor prezentate de echipa de conducere a grupului elen OTE, acționarul majoritar, în discuții cu analiști.

„Costurile operaționale au scăzut cu peste 16% în primul trimestru, pe fondul reducerilor semnificative de costuri cu personalul și cu marketingul. Totuși, aceste evoluții pozitive au fost umbrite parțial de un număr de costuri excepționale legate de activitatea de separare a activităților de comunicații fixe de cele mobile, în special în zone precum contabilitate și IT“, a declarat în fața analiștilor de la mai multe bănci de investiții Babis Mazarakis, directorul financiar al grupului OTE și membru în boardul companiilor din România.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adrian Seceleanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu