Ce puteți citi în cel mai nou număr al Business MAGAZIN: Când creativitatea umană și tehnologia își unesc forțele

Știrea a fost publicată luni, 12 iulie 2021, 04:17 în categoria

Ce puteţi citi în cel mai nou număr al Business MAGAZIN: Când creativitatea umană şi tehnologia îşi unesc forţele ♦ Compania de consultanță de management și servicii profesionale Accenture, cu 15 ani de activitate în România, trece la un nou nivel de dezvoltare, bazat pe tehnologie, dar și pe creativitatea angajaților. Ce rol are piața locală în această direcție?

♦ Sediul corporației era unul dintre elementele de bază ale culturii organizaționale din companiile de o anumită talie, mai ales pentru multinaționale. În condițiile în care este greu de imaginat o revenire la modul de lucru de dinaintea pandemiei, câteva dileme trebuie adresate: mai există corporatist fără corporație și nu cumva libertatea de a munci de oriunde s-a transformat în obligația de a munci în permanență, tocmai în absența sediului?

♦ Motivele care îi determină pe micii antreprenori să pornească la drum în lumea afacerilor sunt din ce în ce mai diverse. În cazul Cristinei Milițoiu, acesta a constat într-un moment de cumpănă pentru familia sa, care a motivat-o să profite însă mai mult de fiecare zi și să își transforme pasiunea în businessul Grădina de lavandă.

♦ Soluțiile pentru transformarea Capitalei în beneficiul locuitorilor sunt mai la îndemână decât ne-am imagina, dar presupun o schimbare aproape radicală de viziune în care omul devine mai important decât mașina sau betonul. Cum poate ajuta inițiativa străzilor deschise să readucă orașul în proprietatea oamenilor?

♦ Era anul 2007 când Radu Arseni descoperea Valea Andoliei, un loc pitoresc din zona Moeciu. Atât de mare a fost atracția, încât nu a trecut mult până când a lăsat în urmă tot ce avea în București, unde era bine ancorat, pentru a arunca ancora în altă parte și pentru a deschide, 13 ani mai târziu, pensiunea agroturistică Andolia.

Citiți despre toate aceste subiecte, dar și despre multe altele, în noul număr al Business MAGAZIN.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Matei

0 comments :

Trimiteți un comentariu