♦ Peste 92% din piața de intermediere se află în mâinile a 10 brokeri l Diferența de 7,4%, împărțită de alte 13 societăți de brokeraj ♦ Spre comparație, în S1/2020 primii 10 aveau 86,9%.Cei mai activi 10 brokeri de la Bursa de Valori București au intermediat în primul semestru din 2021 tranzacții cumulate de 17 miliarde de lei, în urcare cu 59% sau 6,3 miliarde de lei comparativ cu primele șase luni ale anului precedent, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la BVB.
Astfel, primii 10 și-au asigurat o cotă de piață cumulată de 92,6%, comparativ cu 86,9% cât aveau primii 10 în 2020, ceea ce înseamnă că gradul de concentrare la vârf a crescut de la an la an. Diferența de 7,4% din piața de intermediere bursieră este împărțită de alte 13 societăți de brokeraj, arată calculele ZF. Primele trei poziții, adică divizia de brokeraj a Băncii Comerciale, cea a Băncii Transilvania (BT Capital Partners), respectiv Swiss Capital, au intermediat tranzacții cumulate de 9,5 miliarde de lei în primele șase luni ale acestui an, comparativ cu 5,8 miliarde de lei tranzacțiile cumulate ale celor mai activi trei brokeri în S1/2020.
0 comments :
Trimiteți un comentariu