♦ Javier Garcia del Valle, CEO și acționar minoritar al Happy Tour, preia integral agenția.Compania Hey, Be Well! AG, al cărei unic acționar este Javier Garcia del Valle, a preluat integral acțiunile agenției de turism Happy Tour, unul dintre cei mai mari jucători de pe piață, de la GED Eastern Fund II, parte din fondul spaniol de investiții GED.
Tranzacția a fost finalizată la sfârșitul lunii iunie, iar noul proprietar intenționează să capitalizeze compania cu până la 2 milioane de euro în perioada următoare, potrivit datelor transmise de Happy Tour într-un comunicat.
Javier Garcia del Valle are o experiență de peste 35 de ani în industria turismului și locuiește în România de mai bine de un deceniu, când a preluat conducerea agenției Happy Tour, devenind totodată și acționar minoritar în cadrul companiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu