Grupul francez Renault a vândut în prima jumătate din 2021 un total de 1,42 milioane autovehicule, cu 18,7% mai mult față de perioada similară din 2020, brandul Dacia raportând un avans de 24,5%, la 262.814 mașini.Vânzările din primul semestru ale grupului rămân totuși mult sub nivelul anterior pandemiei, fiind cu 24% mai mici față de primele șase luni din 2019.
Evoluția Dacia a fost susținută în primul rând de succesul noului Sandero, mașina cu cele mai bune vânzări pentru clienții de retail din Europa, potrivit Renault. Rezultate bune a avut și Dacia Spring, pentru care au fost depuse 15000 de cereri, ce urmează să fie livrate în toamnă.
Pe lângă noul Sandero și Logan, lansate la sfârșitul lui 2020, Dacia a prezentat și noul Duster, în iunie 2021, urmând să aducă în septembrie, la Munich Motor Show, și noul model cu 7 locuri.
Brandul Lada a avut de asemenea vânzări în creștere, cu un plus de 41% la nivel global, la 215.448 unități, și de 51% în Rusia, cele mai bun rezultat din ultimii 10 ani.
Compania a vândut
532.161 vehicule sub brandul Renault în Europa, în creștere cu 13%, având o cotă de piață de 7%. Avansul a fost susținut mai ales de creșterile de pe segmentul E-Tech electric și a mașinilor electrice, cu un avans de 149%, la 91.869 unități.
La nivel global,
901.500 vehicule marca Renaull au fost vândute în primele șase luni, în creștere cu 18,5%. Piața europeană are o pondere de 59%.
0 comments :
Trimiteți un comentariu