vineri, 2 iulie 2021

Investitorii americani sărbătoresc: Indicele S&P marchează un maxim istoric pentru a șasea zi consecutivă. Bursa din New York înregistrează săptămâna cu cel mai mare număr de IPO-uri din ultimii 17 ani, în creștere cu peste 200% față de anul trecut

Investitorii americani sărbătoresc: Indicele S&P marchează un maxim istoric pentru a şasea zi consecutivă. Bursa din New York înregistrează săptămâna cu cel mai mare număr de IPO-uri din ultimii 17 ani, în creştere cu peste 200% faţă de anul trecut Acțiunile listate la bursele americane au continuat să crească joi, 1 iulie, indicele S&P; 500 încheind ședința de tranzacționare la un nou maxim pentru a șasea zi la rând, conform Business Insider.

Totodată, cererile săptămânale de șomaj din Statele Unite au atins un nou minim al erei Covid-19, 364.000 – în condițiile în care estimările economiștilor ajungeau, în medie, la 388.000.

Știrea vine în timp ce piața de capital din SUA a raportat cea mai aglomerată săptămână prin prisma ofertelor publice inițiale (IPO) din 2004 încoace. Anul acesta au fost înregistrate 215 IPO-uri pe bursele americane, în creștere cu 225,8% față de aceeași perioadă din 2020.

S&P; a crescut cu aproximativ 17% de la începutul anului până acum, iar Nasdaq Composite și Dow au obținut fiecare un plus de peste 14%.

Firma de închirieri de mașini Hertz, primul „meme stock” al micilor investitori din retail, a scăpat de faliment după un raliu spectaculos al acțiunilor, plus 2.000% în ultimele patru luni.

Între timp, prețul unui baril de petrol Brent, de referință pentru piața internațională, a depășit 75 de dolari pentru prima dată în ultimii trei ani, în contextul în care Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și aliații săi intenționează să crească stocurile globale de petrol.

De obicei, când piețele încheie un prim semestru puternic, performanțele din a doua jumătate a anului tind să arate bine. De fiecare dată când au existat creșteri de peste 10% în S1, Dow și S&P; nu au închis niciodată anul pe minus, potrivit datelor Refinitiv, care acoperă ultimii 71 de ani.

Fondul Monetar Internațional și-a revizuit în sus previziunile pentru produsul intern brut (PIB) al Statelor Unite, de la 4,6% în aprilie la 7% în prezent, procent ce ar reprezenta cel mai bun ritm de creștere al economiei americane din ultimii 37 de ani.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Eduard Ivanovici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu