Ondrej Safar, CEO al CEZ România: Tranzacția cu MIRA s-a încheiat. Lucrăm la planurile de dezvoltare. Proiectele noastre sunt legate de tot ce ne-ar putea ajuta să devenim o companie mai verde

Știrea a fost publicată miercuri, 7 iulie 2021, 12:37 în categoria

Ondrej Safar, CEO al CEZ România: Tranzacţia cu MIRA s-a încheiat. Lucrăm la planurile de dezvoltare. Proiectele noastre sunt legate de tot ce ne-ar putea ajuta să devenim o companie mai verde

CEZ România, umbrelă sub care se derulează operațiunile de distribuție, furnizare și producere de energie a cehilor de la CEZ, are proiecte în valoare de 500 de milioane de euro pentru care speră să obțină fonduri europene, toate gândite în direcția tranziției energetice și a digitalizării rețelei



Operațiunile CEZ au fost preluate recent de fondul australian de investiții MIRA, cele două părți lucrând în prezent la o strategie de dezvoltare pe termen lung.

„Divestmentul (vânzarea activelor din România de către CEZ - n.red.) s-a încheiat în martie. Acum dezvoltăm planurile pe termen lung. Companiile CEZ au peste 1.800 de angajați. În contract avem o perioadă în care trebuie să facem rebrandingul companiilor. Pregătim și proiectăm procesul“, a declarat Ondrej Safar, directorul general al CEZ România, fără a da detalii suplimentare.

Negocierile privind exitul CEZ au durat 18 luni. Tranzacția a fost aprobată de către Comisia Europeană - Direcția Generală de Concurență și de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Șapte companii românești (Distribuție Energie Oltenia, Ovidiu Development, Tomis Team, MW Team Invest, CEZ Vânzare, TMK Hydroenergy Power și CEZ România) și-au schimbat astfel acționarul începând cu data de 31 martie 2021.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Petrescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu