♦ România deja și-a atins ținta reducerii de emisii de CO2 și este una dintre cele mai verzi țări la producția de energie.Schimbarea dramatică a industriei românești după anii 1990 a dus la scăderea emisiilor de CO2 cu peste 65% la nivelul anului 2019, piața locală îndeplinind chiar și acum ținta asumată la nivel european privind reducerea emisiior de carbon până în 2030. Mai mult, România este una dintre puținele state europene cu temele făcute la capitolul energie verde. Practic, dezindustrializarea brutală după anii 1990 a creat condițiile pentru ca România să fie verde, chiar fără să își propună.
Sărăcia energetică din cauza veniturilor mici, alături de obligația de a reforma din temelii industrii cheie, cum este cea auto, sunt însă provocările majore ale pachetului Fit for 55 pentru România.
Fruntașă în Europa
Puține țări au trecut printr-o dezindustrializare atât de abruptă precum România începând cu anii 1990, orientarea blocului european spre un mediu mai curat transformând abia acum această tendință într-un avantaj local.
Astfel, statisticile europene arată că România este a treia țară de pe Bătrânul Continent cu cele mai scăzute emisii de CO2 pe cap de locuitor, pe datele din 2019, acesta fiind un avantaj major în contextul în care Comisia Europeană, prin pachetul Fit for 55, a declarat război deschis poluării. Obiectivul CE este de a tăia până în 2030 cu 55% emisiile de carbon, de la nivelul anterior stabilit de 40%, față de nivelul din 1990. România, potrivit datelor Europene, deja a atins acest nivel, având la nivelul anului 2019 cu 65% mai puține emisii de CO2 față de 1990.
Mai departe, România este una dintre puținele state cu țintele privind ponderea producției de energie regenerabilă pentru 2020 deja atinse. Astfel, poziția din care pleacă România în noul context format de lansarea pachetului Fit for 55 are o serie de avantaje.
Lupta cu carbonul
Problema este că pentru a fi atinse țintele europene, vor exista modificări importante, una dintre acestea fiind chiar regândirea schemei de tranzacționare a carbonului.
„Emisia de CO2 trebuie să aibă un preț astfel încât companiile și populația să aleagă cea mai verde soluție. Știm deja că acest sistem funcționează. Vom aplica sistemul de emisii la aviație și transporturi maritime. Un vas de croazieră emite într-o singură zi echivalentul a 80.000 de mașini. Tranziția va fi însoțită de un fond care va combate sărăcia energetică și-i va susține pe cei care nu-și pot plăti facturile“, a spus Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene în deschiderea conferinței pentru lansarea Fit for 55.
Pachetul Fit for 55, care transpune în legislație obiectivele Green Deal privind neutralitatea climatică a Europei, va provoca un tsunami industrial, de la sectorul auto, aviatic, transport maritim până la modul în care ne încălzim casele, toate urmând să fie afectate de acest mega-pachet de măsuri.
În prezent, sectoarele acoperite de schema de tranzacționare cu emisii de CO2 acoperă doar 41% din totalul emisiilor la nivelul UE.
Astfel, noi sectoare vor intra în schemă, printre care se numără transportul rutier și încălzirea. De asemnea, aviația nu va mai beneficia de alocări gratuite de certificate, acestea urmând să fie eliminate până în 2027. Totodată, numărul anual de certificate de emisii se va reduce cu 4,2%, față de 2,2% cât se prevede în actualul sistem, tocmai pentru a pune presiune mai mare pe poluatori.
„Noul sistem va reglementa furnizorii de combustibil mai degrabă decât pe consumatorii casnici sau pe șoferi. Sistemul va deveni operațional din 2025“, se arată în datele publicate de Comisia Europeană.
Totodată, reducerea alocărilor gratuite și a numărului de emisii va pune o presiune majoră pe companiile din industria cimentului sau a îngrășămintelor chimice.
Un fond de susținere
Problema pentru consumatorii de energie din România este că deja sunt printre cei care au cel mai adesea probleme în achitarea facturilor, mai bine de unu din 10 români neavând puterea financiară de a plăti lunar curentul sau gazul consumat. Comisia propune însă un Fond Social pentru Mediu care va fi alimentat cu 25% din valoarea veniturilor obținute din tranzacțiile de emisii pe categoriile noi incluse în schemă.
„Fondul va pune la dispoziția statelor membre 72,2 de miliarde de euro, în perioada 2025-2032. Alături de fondurile care vor fi puse la dispoziție de statele membre, se va crea un fond de 144,4 de miliarde de euro pentru o tranziție corectă din punct de vedere social“, se mai arată în materialele oficiale ale Comisiei Europene.
Dincolo de problema vulnerabilității consumatorilor, companiile industriale rămase, dar mai ales industria auto, aviația sau transporturile maritime vor trece printr-o schimbare accelerată.
„Mașinile noi trebuie să-și reducă emisiile cu 55% până în 2030 și cu 100% până în 2035 față de nivelul din 2021“, se arată în documentele oficiale. Mai departe, va trebui să existe o stație de încărcare pentru mașinile electrice la fiecare 60 de kilometri pe coridoarele europene esențiale și una pentru hidrogen la fiecare 150 de kilometri.
În aviație, 63% din combustibil trebuie să devină sustenabil până în 2030, cu o țintă de 5% până în 2030.
0 comments :
Trimiteți un comentariu