Rezervele internaționale ale României au scăzut ușor în iunie, la 41,7 mld. euro

Știrea a fost publicată joi, 1 iulie 2021, 17:02 în categoria

Rezervele internaţionale ale României au scăzut uşor în iunie, la 41,7 mld. euro Rezervele internaționale ale României (valute plus aur) la 30 iunie au fost de 41,757 miliarde euro, față de 42,781 miliarde euro la 31 mai, a anunțat joi BNR

Din suma totală, rezervele valutare la BNR se situau la nivelul de 36,831 miliarde euro, față de 37,570 miliarde euro la finele lunii mai.

În cursul lunii iunie au avut loc intrări de 902 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor și altele și ieșiri de 1,641 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, plăti de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută, plăți din contul Comisiei Europene și altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menținut la 103,6 tone. În condițiile evoluțiilor prețurilor internaționale, valoarea acesteia s-a situat la 4,926 miliarde euro.

Plățile scadente în luna iulie 2021 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanțelor, însumează circa 121 milioane euro.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Dorin Oancea

0 comments :

Trimiteți un comentariu