Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriilor Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, trebuie să își diminueze capitalul social cu până la 3 miliarde lei, pentru a echilibra raportul dintre valoarea activului net și capital social. Compania convoacă acționarii, printre care kazahii de la KMG și statul român, pentru a alege din 6 opțiuni

Știrea a fost publicată joi, 1 iulie 2021, 13:17 în categoria

Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriilor Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, trebuie să îşi diminueze capitalul social cu până la 3 miliarde lei, pentru a echilibra raportul dintre valoarea activului net şi capital social. Compania convoacă acţionarii, printre care kazahii de la KMG şi statul român, pentru a alege din 6 opţiuni Consiliul de Administrație al Rompetrol Rafinare, parte a grupului kazah KMG International, a convocat adunare generală a acționarilor, în data de 6 august, pentru a aproba reducerea capitalului social cu sume cuprinse între 229 milioane lei și 3,07 miliarde lei, potrivit celor șase variante propuse, în condițiile în care activul net al societății este evaluat la mai puțin de jumătate din capitalul social subscris.

Potrivit Legii Societăților, atunci când activul net al unei societăți se diminuează la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social, consiliul de administrație are obligația de a convoca de îndată adunarea generală extraordinară pentru a decide dacă societatea trebuie dizolvată. Pentru a evita această situație, compania are la dispoziție o serie de măsuri, inclusiv reducerea capitalul social.

Potrivit convocatorului publicat la BVB, pe ordinea de zi a AGEA se află și stabilirea datei de 31 decembrie 2021 ca termen până la care Rompetrol Rafinare trebuie să adopte toate măsurile legale pentru remedierea situației activului net față de valoarea capitalului social.

Compania are un capital social de 4,4 miliarde lei.

Principalii acționari ai Rompetrol Rafinare sunt KMG International (54,63% - direct și indirect) și Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).

Cele șase opțiuni propuse acționarilor sunt:

Aprobarea reducerii capitalului social al Societatii cu suma de 3.075.000.000 lei astfel incat valoarea contabila a actiunilor Rompetrol Rafinare la 31 decembrie 2020 sa fie egala cu valoarea nominala a acestora.

Aprobarea reducerii capitalului social al Societatii cu suma de 1.755.000.000 lei astfel incat la 31 decembrie 2020 valoarea contabila a actiunilor Rompetrol Rafinare sa fie  egala cu valoarea nominala a acestora.

Aprobarea reducerii capitalului social al Societatii cu suma de 229.000.000 lei astfel incat la 31 decembrie 2021 valoarea contabila a actiunii Rompetrol Rafinare sa fie egala cu 50% din valoarea nominala a actiunii.

Aprobarea reducerii capitalului social al Societatii cu suma de 1.179.000.000 lei astfel incat la 31 decembrie 2021 valoarea contabila a actiunii Rompetrol Rafinare sa fie egala cu 65% din valoarea nominala a actiunii.

Aprobarea reducerii capitalului social al Societatii cu suma de 2.207.000.000 lei astfel incat la 31 decembrie 2020 valoarea contabila a actiunii Rompetrol Rafinare sa fie  egala cu valoarea nominala a actiunii.

Aprobarea reducerii capitalului social al Societatii cu suma de 1.379.000.000 lei astfel incat la 31 decembrie 2021 valoarea contabila a actiunii Rompetrol Rafinare sa fie egala cu 50% din valoarea nominala a actiunii.

Compania are o capitalizare de 2,2 miliarde, fiind una dintre cele mai mari companii listate, dar cu un free float scăzut. De la începutul anului 2021 acțiunile RRC s-au apreciat cu 15% pe tranzacții de 848.009 de lei.

Rompetrol Rafinare, care administrează rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, a raportat pentru primul trimestru din 2021 afaceri de 1 miliard de dolari, în creștere cu 8% față de aceeași perioadă a anului trecut. Pe de altă parte, compania și-a redus pierderile de la 88 mil. dolari la 14,7 mil. dolari.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Rosu

0 comments :

Trimiteți un comentariu