Surpriză: ING a recrutat-o pe Eleni Skoura, Director Executiv în cadrul BCR Erste, pentru a conduce divizia de Retail Banking

Știrea a fost publicată luni, 12 iulie 2021, 13:02 în categoria

Surpriză: ING a recrutat-o pe Eleni Skoura, Director Executiv în cadrul BCR Erste, pentru a conduce divizia de Retail Banking Eleni Skoura, Director Executiv al diviziei Retail Products & Segments la BCR Erste, va prelua din 23 august poziția de Head of Retail Banking și membru al Comitetului Executiv al ING Bank România, în locul lui Javier Montes-Pita, care a condus divizia în ultimii trei ani și care a preluat recent o nouă poziție de management în cadrul ING Group.

În acest rol, Eleni Skoura va conduce o echipă de peste 400 de angajați și va coordona toate activitățile, produsele și serviciile ce răspund nevoilor clienților persoane fizice.

„Perioada ultimilor trei ani a fost efervescentă și productivă pentru ING. Am accelerat implementarea de noi funcționalități și produse, cu precădere din sfera digitală, ceea ce ne-a poziționat constant în topul clasamentelor privind preferințele clienților și a experienței de banking oferite. Am evoluat și ne-am maturizat din multiple perspective. Suntem mândri de rezultatele obținute și totodată recunoscători lui Javier și echipei Retail Banking pentru eforturile și dedicarea lor.”, a declarat Mihaela Bîtu, CEO ING Bank România.

Eleni Skoura are peste 20 de ani de experiență în domeniul bancar, având o bogată expertiză în domeniul Retail Banking.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Rosu

0 comments :

Trimiteți un comentariu