Trafic intens: Aproape 170.000 de persoane au trecut frontiera în ultimele 24 de ore

Știrea a fost publicată sâmbătă, 31 iulie 2021, 11:37 în categoria

Trafic intens: Aproape 170.000 de persoane au trecut frontiera în ultimele 24 de ore Prin punctele de frontieră din întreaga țară au trecut vineri 168.700 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 42.800 de mijloace auto.

Potrivit unui comunicat al Poliției de frontieră, pe sensul de intrare au fost aproximativ 83.900 de persoane cu 20.400 de mijloace de transport, iar pe cel de ieșire 84.800 de persoane cu 22.400 de mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 43.700 de persoane și 18.400 de mijloace de transport.

Poliția de frontieră anunță că în această perioadă se lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Șoferii sunt sfătuiți să folosească toate punctele deschise traficului internațional, astfel încât să se evite apariția suprasolicitării unora dintre acestea.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cosmin Pirv

0 comments :

Trimiteți un comentariu