vineri, 16 iulie 2021

Trei acționari ai Transport Trade Services renunță la mandatele de membru al Consiliului de Administrație: Alexandru Mircea Mihăilescu, care deține 25%, Ion Stanciu, care deține 7%, și Sevastian Ștefan. Acționarii sunt chemați să aleagă un nou board

Trei acţionari ai Transport Trade Services renunţă la mandatele de membru al Consiliului de Administraţie: Alexandru Mircea Mihăilescu, care deţine 25%, Ion Stanciu, care deţine 7%, şi Sevastian Ştefan. Acţionarii sunt chemaţi să aleagă un nou board Alexandru Mircea Mihăilescu, principalul acționar al Transport Trade Services (TTS), cel mai mare transportator de mărfuri pe Dunăre, firmă la care deține 25,2% din acțiuni, Ion Stanciu, care deține 7%, și Sevastian Ștefan au anunțat că renunță la mandatele de membru al Consiliului de Administrație al TTS, începând cu 26 august.

TTS a convocat pentru această dată o Adunare Generală a Acționarilor, care va aproba retragerea celor trei membri ai CA și alegerea a cinci membri noi, dintre care doi membri independenți, pentru o perioadă de 4 ani.

Cu această ocazie acționarii vor aproba și remunerațiile fixe ale membrilor Consiliului de Administrație pentru perioada mandatului acestora și limitele maxime pentru remunerațiile fixe și variabile ale Directorilor Executivi, precum și a alte avantaje acordate membrilor Consiliului de Administrație, potrivit convocatorului publicat la BVB.

Alexandru Mircea Mihăilescu a  vândut 7,5 milioane de acțiuni TTS în cadrul ofertei publice derulată în mai și iunie și a încasat circa 145 mil. lei în contextul în care a vândut jumătate din deținerea pe care o avea la compania de transport.  În total, toți cei 14 acționari ai TTS au vândut 50% din acțiunile pe care le dețineau, pentru 288 mil. lei.

Alexandru Mircea Mihăilescu, 74 de ani, născut în comuna Chiroiu (județul Ialomița), a fost președinte al Consiliului de Administrație TTS din decembrie 2007. Anterior, antreprenorul a fost administrator executiv al TTS în perioada 1998-2011.

În ultimii cinci ani, el a deținut funcții de conducere în CNFR Navrom și a fost director al Administrației Zonei Libere Sulina, potrivit prospectului de listare a TTS.

Transport Trade Services are o capitalizare de 600 milioane lei, acțiunile companiei apreciindu-se în ultima lună cu 1,5%, după tranzacții de 17 milioane lei.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Rosu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu