♦ Soluția găsită de guvern pentru seceta din Khuzestan este tot apa din Karun, din bazinele superioare, după 30 de ani de avertismente că resursele de apă se epuizează.Acum zece ani lumea arabă a fost zguduită de proteste, revoluții și apoi contrarevoluții și războaie civile pe fondul scumpirii alimentelor și al greutăților provocate de schimbările climatice. Inflația a revenit în forță, iar dezastrele provocate de vremea extremă se țin lanț. Iran, unul dintre cele mai puternice state dictatoriale, trece printr-o criză acută de apă. Tunisia trece printr-o criză de democrație. În lumea arabă sunt din nou turbulențe sociale.
În urmă cu un deceniu începeau în Nordul Africii și în Orientul Mijlociu o serie de cutremure sociale și politice ale căror efecte se văd și astăzi. Ceea ce este cunoscut ca „Primăvara arabă“, proteste de amploare contra unor regimuri considerate corupte șau abuzive, se continuă în prezent prin, spre exemplu, războiul civil devastator din Siria și foametea ucigașă din Yemen. Yemen trece prin cea mai gravă criză umanitară din istoria ultimelor zeci de ani a omenirii, deși țara are vecini mai bogați. Viața devenise mai grea atunci din cauza scumpirii alimentelor, mai ales a cerealelor. În prezent, inflația accelerată de după pandemie, perturbările din lanțurile de producție și aprovizionare globale, decalajele mari dintre cerere și ofertă, seceta sau inundațiile fac ca alimentele să se scumpească din nou.
În provincia Khuzestan, din sud-vestul Iranului, oamenii sunt disperați, scrie Deutsche Welle. Din martie, ei se confruntă cu secetă extremă, iar acum au ieșit în stradă pentru a-și exprima furia față de un guvern care administrează prost resursele de apă. Protestele au dus la moartea a patru persoane, spun sursele oficiale, împușcate de agitatori necunoscuți. Guvernul iranian se teme că protestele se vor extinde și a încercat să taie comunicațiile dintre protestatari cu închideri repetare ale internetului. Însă demonstrațiile au scăpat de sub control și s-au răspândit în alte provincii. Alți oameni au murit în mai multe orașe. Problema lipsei apei este exacerbată de politica guvernului de a stimula creșterea economică prin construirea de baraje. Iranul are astăzi 192 de rezervoare, de zece ori mai multe decât în urmă cu patru decenii. Dar acestea sunt soluții rapide care funcționează doar pe termen scurt. Părerile critice nu sunt dorite. Spre exemplu, specialiștii au avertizat Teheranul că nu este o idee bună să construiască lacuri de acumulare într-o țară secetoasă deoarece astfel este grăbită evaporarea apei. Serviciul meteorologic iranian a calculat că perioada octombrie 2020-iunie 2021 este cea mai secetoasă din ultimii 53 de ani și că temperatura medie din țară a crescut cu 20C din anii 1960 încoace. Iar cantitatea de precipitații a scăzut cu până la 20% în ultimii 20 de ani. Cu toate acestea, ministerul energiei a construit încă patru baraje doar pe râul Karun, cel mai mare și singurul navigabil din țară - în teorie. Acum apa este prea puțină pentru a permite circulația bărcilor și a altor ambarcațiuni. Podul de 500 de metri care traversează răul în orașul Ahvaz, din Khuzestan, străbate doar un teren arid. Experții în mediu spun că penuria de apă se datorează și dezvoltării agricole prost înțelese.
Iranul este o țară închisă față de comunitatea internațională, în mare parte datorită politicilor guvernului, iar acesta se concentrează pe maximizarea autosuficienței. În această direcție, producția agricolă este stimulată cu orice preț, inclusiv cel al exploatării până la secătuitre a apei din pânza freatică de la mare adâncime. Culturile tradiționale din Khuzestan sunt orezul și trestia de zahăr, care necesită mari cantități de apă. Agricultura are o pondere de 90% în consumul de apă. Experții spun că Iranul nu are vreun plan de dezvoltare sistematică și optimizare a resurselor de apă. Soluția găsită de guvern pentru seceta din Khuzestan este tot apa din Karun, din bazinele superioare, după 30 de ani de avertismente că resursele de apă se epuizează.
La vest de Iran, peste Irakul instabil și Siria unde războiul civil continuă, Libanul trece prin cea mai gravă criză de combustibil și de energie de decenii. Pentru a economisi combustibili, guvernul restricționează consumul de curent prin întreruperi ale livrărilor de energie. Dar aceasta este doar una din fețele crizei economice, sociale și politice de acolo. Banca Mondială a descris situația ca fiind una dintre cele mai dure crize financiare din ultimii 150 de ani. Libanezii duc lipsă de orice, nu doar de combustibil. Poate cea mai gravă penurie este cea de medicamente.
Până la alegerile de anul viitor, puterea a revenit unui om de afaceri considerat un reprezentant al oligarhiei corupte din această țară. Revoltele au devenit ceva normal. Tunisia, locul unde a început Primăvara arabă, se lovește de cea mai mare criză de democrație din ultimele decenii după ce președintele l-a izgonit pe premier și a înghețat activitatea din parlament, scrie Euractiv.
Opoziția acuză o lovitură de stat și cere ieșirea populației în stradă. Președintele a acționat după demonstrații de amploare contra guvernului și celui mai mare partid din parlament, în urma unui nou val de infectări cu coronavirusul care provoacă Covid și a furiei față de ceea ce este perceput ca disfuncționalitate politică cronică și handicap economic. Iar Tunisia ar fi una din puținele țări unde primăvara arabă a avut un rezultat pozitiv, înlăturarea autocrației și în favoarea democrației. Însă politicienii care au preluat puterea nu au reușit să aducă prosperitate. În Turcia, studenții și profesorii sunt în stradă din cauza a ceea ce ei spun că este amestecul guvernului lui Erdogan în mediul academic. Erdogan nu tolerează critica și nici opoziția, iar reacțiile sale față de acestea au devenit mai radicale după o lovitură de stat eșuată în 2016. De atunci, Erdogan nu face decât să-și întărească controlul în economie și asupra instituțiilor statului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu