joi, 8 iulie 2021

Victor Gânsac, unul dintre cei doi fondatori ai Safetech Innovations, explică motivele vânzării unor pachete de acțiuni la bursă: Vrem să creștem free-float-ul companiei. Rezultatele din T2 sunt conforme cu tendințele pozitive din T1 2021

Victor Gânsac, unul dintre cei doi fondatori ai Safetech Innovations, explică motivele vânzării unor pachete de acţiuni la bursă: Vrem să creştem free-float-ul companiei. Rezultatele din T2 sunt conforme cu tendinţele pozitive din T1 2021 Victor Gânsac și Paul Rusu, fondatorii companiei Safetech Innovations au explicat joi motivele pentru care au vândut pachete de acțiuni în perioada 2-6 iulie, pe piața secundară, motivul fiind intenția conducerii firmei de a crește free-float-ul companiei, de la 20% (la momentul listării pe AeRO) până la 25%.

”Acest prag va fi atins, în primul rând, prin operațiunea de majorare a capitalului social, care este supusă aprobării acționarilor în Adunarea Generala a Acționarilor care va avea loc în data de 19 iulie 2021. Restul acțiunilor au fost plasate de fondatori pe piața secundară în ultimele săptămâni. Toate tranzacțiile au fost comunicate prin rapoarte curente, conform Regulamentului privind abuzul de piață”, se arată într-un comunicat publicat la BVB, semnat de Victor Gânsac.

Clarificările făcute de Safetech Innovations vin în urma unor declarații făcute de Marcel Murgoci, Director de tranzacționare al Estinvest, în cadrul emisiunii DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa, de joi dimineață, realizată de Ziarul Financiar.

Analistul a precizat că vânzarea acțiunilor Safetech Innovations ar putea fi o manifestare a unor investitori de a marca profitul sau de a ieși de pe această societate.

”Mă gândesc că poate are legătură și cu rezultatele financiare. Orice tranzacție în această perioadă ne poate duce la ideea că are legătură cu rezultatele financiare de pe semestrul întâi. Ar putea fi un semnal și pentru ceilalți investitori, să se întrebe de ce vor să vândă cei din directoratul societății. Și să fie ca un val, să mai vină alți investitori să vândă. Și Slavă Domnului, nu cred că vinde cineva pe pierdere pentru că până acum a evoluat foarte bine societatea de la momentul listării”, a spus Marcel Musgoci.

În replică, conducerea Safetech a subliniat că tranzacționarea de acțiuni de către insideri, ce are la baza informații privilegiate, precum agravarea rezultatelor financiare, este ilegală.

”Prin urmare, conducerea respinge orice speculatie cu privire la faptul ca actiunile vandute de catre cei doi fondatori au legatura cu o presupusa agravare a rezultatelor financiare, asa cum a fost insinuat astazi in presa. Rezultatele T2 2021 ale Safetech Innovations sunt conforme cu tendintele pozitive deja inregistrate in T1 2021. Serviciile de securitate cibernetica continua sa fie din ce in ce mai solicitate si, prin urmare, Safetech Innovations continua sa castige contracte semnificative in Romania, asa cum a fost deja comunicat de catre companie prin rapoartele curente publicate in ultima perioada”, se mai menționează în comunicat.

În plus, pentru a raspunde intrebărilor primite din partea acționarilor, conducerea companiei a declarat că cei doi fondatori nu au plasat ordine la închiderea ședinței din 07.07.2021.

Potrivit calculelor ZF, Victor Gânsac, CEO-ul SafeTech Innovations, și Paul Rusu, CFO, au vândut  acțiuni de 390.000 lei în perioada 2-6 iulie. În total, cei doi directori au cedat 5.251 de acțiuni, reprezentând 0,17% din totalul acțiunilor companiei.

SafeTech Innovations are 196 mil. lei capitalizare, iar Victor Gânsac și Paul Rusu dețin fiecare o participație de 40%, restul de 20% fiind free float.

Compania s-a listat la Bursa de la București pe 1 februarie, prețul la care s-a încheiat plasamentul privat fiind de 4 de lei pe acțiune.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Rosu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu