În Ungaria, asistentele medicale ies în stradă pentru că guvernul a omis să le mărească salariile, iar multe dintre ele se gândesc să emigreze. În Polonia, spitale se închid pentru că le pleacă doctorii. Sistemul de sănătate din Bulgaria se va prăbuși în 10-15 ani din cauza lipsei de personal, în prezent acesta având un deficit de 26.000 de asistente medicale.Țările din Europa de Est se confruntă cu o penurie de forță de muncă din ce în ce mai acută, ca de altfel și statele mai dezvoltate, însă nicăieri criza nu are efecte mai dramatice ca în sectorul medical. Iar nevoia de medici, de asistente și infirmieri va deveni mai mare pe măsură ce populația îmbătrânește, iar specialiștii prezic că pandemiile se vor înmulți.
Peste 1.000 de asistente medicale s-au adunat sâmbăta trecută în stradă la Budapesta, unele venite de departe, pentru a cere salarii mai bune, după ce un sondaj a arătat că multe dintre ele iau în considerare plecarea din Ungaria pentru bani mai mulți în alte țări, scrie Reuters.
Sistemul de sănătate maghiar, subnutrit ca investiții, și-a arătat limitele în actuala pandemie, iar secătuirea de personal medical ar crea presiuni și mai mari.
Ca multe alte țări est-europene, Ungaria duce lipsă de doctori și infirmiere deoarece salariile locale pălesc în comparație cu cele oferite în statele vestice, unde și acolo pandemia a împins sistemele de sănătate până la limite și chiar peste. Circa 400-500 de infirmiere pleacă din Ungaria în fiecare an, spune Zoltan Balogh, președintele Camerei Profesioniștilor Unguri din Sănătate.
Un sondaj realizat de organizație a găsit că peste 1.000 de infirmiere se gândesc să iasă din sistemul maghiar. „Ar putea fi un val uriaș de plecări după ce sunt retrase restricțiile de călătorie din Europa“, a avertizat el. Protestele personalulul medical nu sunt ceva neobișnuit în Ungaria.
Pentru a mulțumi angajații din sănătate, guvernul le-a promis plăți suplimentare și salarii mai mari în pandemie, dar neuniforme, fiind prioritizați doctorii. Pe de altă parte, executivul a forțat prin lege personalul medical să aleagă între a lucra la stat sau la privat. Rezutatul a fost că 4.000 de angajați, adică 4% din total, au plecat din sistemul de stat. În Polonia, unde guvernul se laudă că tot mai mulți polonezi se întorc acasă pentru a rămâne, spitale și secții sunt închise pentru că rămân fără doctori, scrie Politico. Polonia duce lipsă de 20.000-50.000 de doctori, cifrele fiind diferite în funcție de estimări. Iar situația se va înrăutăți, probabil.
Un studiu realizat de Universitatea Economică din Cracovia a găsit că aproape 30% dintre doctori vor să-și limiteze sau să-și schimbe munca după pandemie. Circa 9% dintre ei au de gând să emigreze, iar 6% să părăsească profesia. „Sistemul de sănătate se confruntă acum cu o penurie de personal extremă“, spune Bartosz Fialek, reumatolog și președinte al sindicatului medicilor OZZL.
„Medicii pleacă să muncească în sectorul privat din alte state din UE.“ Exodul și penuria sunt rezultatul bugetelor subdimensionate. Însă sunt și alte probleme la fel de grave. Spre exemplu, școlile medicale produc tot mai puțini doctori, rezultat al unei reduceri drastice de locuri în anii 1990-2000. Apoi, mulți medici ajung la vârsta la care se pensionează (o cincime din doctorii polonezi au ajuns sau au trecut de vârsta pensionării). Aceste lucruri creează o fractură generațională în sistemul de sănătate pe care autoritățile doar recent s-au apucat s-o repare.
Astfel, Polonia a ajuns să aibă cei mai puțini doctori pe cap de locuitor din UE (dacă este exclus Ciprul, o economie foarte mică). Media europeană este de 3,7 doctori la mia de locuitori, cifre din 2017 de la Banca Mondială, pe când în Polonia raportul este de 2,4 la mie. OZZL a atenționat în aprilie că până la
200 de doctori au aplicat pentru posturi în străinătate în primul trimestru, un număr record, spun specialiștii. Fără doctori, spitalele nu pot funcționa. Jakub Kosikowski, medic, a semnalat printr-un tweet că în Polonia s-au închis un spital pentru tratarea persoanelor cu cancer, cinci secții de pediatrie (în timp ce guvernul încurajează natalitatea), trei secții de ginecologie și obstetrică, două de medicină generală, două de neurologie, două de chirurgie și cinci secții cu profil precum cardiologie și chirurgie vasculară, toate începând cu 1 iulie, în 15 orașe diferite.
În Bulgaria, peste 500 de angajați din sistemul medical pleacă din țară în fiecare an, scrie Novinite. Iar criza din sănătate a atins cote critice în timpul pandemiei. Datele statistice, seci, sunt terifiante. Facilitățile medicale duc lipsă de 470 de doctori și de 26.000 de asistente sau asistenți medicali. Situația este mai dificilă la sat, unde doar 20% din posturile libere pentru doctori sunt ocupate.
În 10-15 ani, penuria de personal medical va aduce sistemul la colaps deoarece acum o treime din doctori au peste 50 de ani. Iar numărul tinerilor care se înscriu la facultatea de medicină s-a înjumătățit din 2011 până în prezent, de la 635 la 286. „Salariile mici, condițiile de muncă proaste, faptul că este o profesie dificilă. Tinerii care se înscriu la facultatea de medicină , după ce descoperă ce îi așteaptă, se răzgândesc și pleacă“, spune Dobromir Dimitrov, rector al Universității Medicale din Plovdiv.
0 comments :
Trimiteți un comentariu