Bogdănel Budeanu, FIA Integra: O să închidem 2021 cu afaceri de 2,1 mil. euro

Știrea a fost publicată luni, 9 august 2021, 03:32 în categoria

Bogdănel Budeanu, FIA Integra: O să închidem 2021 cu afaceri de 2,1 mil. euro

Compania locală lucrează pentru o serie de jucători mari din industria de petrol și gaze, utilități și construcții, printre clienții săi numărându-se OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil, Black Sea Oil & Gas, Azomureș, Bog’Art, Prime Kapital, Electrogrup, CNE Cernavodă, Apavital, Aquatim, Compania de Apă Someș, ELCEN, Romgaz sau INA Croația.

Compania locală FIA Integra, specializată în integrarea și implementarea soluțiilor de business intelligence, management al activelor și management al proiectelor, precum și în dezvoltarea software de soluții conexe acestora, mizează anul acesta pe o cifră de afaceri de 2,1 milioane euro, în creștere cu peste 50% față de 2020, în condițiile în care integratorul IT a reușit să atragă o serie de proiecte mari în portofoliu. Deja, în primul semestru al acestui an, businessul FIA Integra a crescut la 1 milion euro, plus 34% comparativ cu aceeași perioadă din 2020.

„Noi creștem an de an cu 30-40% și tendința de creștere se va menține și anul acesta. Mai mult ca sigur o să închidem 2021 cu o creștere de circa 50%, deci undeva la 2,1 mil. euro. Aproximativ 40% din cifra de afaceri va veni de pe plan extern și 60% de pe plan intern. Piața externă a fost practic folosită de către FIA Integra la înce­put, de către mine și parte­nerul meu, special pentru a ne maturiza și a învăța foarte mult din implementări de soluții de natura asset management în companii mari, project management, plant information și BI (business intelligence



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Nita

0 comments :

Trimiteți un comentariu