Carrefour și-a restructurat rețeaua din România în S1 și mai are 353 de magazine, cu 16 mai puține decât la finalul lui 2020. Singurul format pe plus ca număr de magazine este cel de hipermarketuri. Cea mai mare scădere este înregistrată pe formatul de proximitate, unde numărul de magazine a scăzut cu 12, iar o explicație poate fi faptul că cel mai mare francizat al francezilor a vândut zece magazine către Profi.Este interesant însă că sunt închideri și pe acest segment și pe cel de cash&carry; (magazinele Supeco), cele două despre care oficialii Carrefour spuneau recent că reprezintă pariul companiei pe viitor, fapt ce înseamnă că se va miza puternic pe expansiune.
România este piața cu cea mai mare scădere a numărului de magazine dintre țările importante pentru Carrefour. Declin mai există doar în Italia (-1) și în Belgia (-2), în rest totul e pe plus, în Franța (țara-mamă) existând cu 87 de unități mai mult decât în urmă cu șase luni, iar în Spania expansiunea a dus la o creștere a numărului de magazine de peste 200.
Evoluția vânzărilor nu merge însă mână în mână cu evoluția rețelei de magazine. Mai exact, în primele șase luni din 2021 grupul Carrefour a obținut în România vânzări de 1,126 mld. euro, cu 2,3% mai mari decât în aceeași perioadă din 2020.
0 comments :
Trimiteți un comentariu