
Practic, se utilizează pentru operațiuni de import, export, tranzit, depozitare, reprezentare, precum și pentru operațiuni prealabile sosirii/plecării mărfurilor care se introduc sau scot de pe teritoriul Comunității.
În România numărul se atribuie de către Direcția Generală a Vămilor. Atribuirea se realizează gratuit.
Pentru atribuirea acestui număr se depune o cerere de înregistrare care se completează și imprimă în/din aplicația națională EORI, disponibilă pe site-ul Direcției Generale a Vămilor. Cererea EORI se adresează Direcției Regionale Vamale în a cărei rază de competență teritorială solicitantul are sediul/domiciliul.
Numărul se utilizează pentru toate operațiunile vamale derulate pe întreg teritoriul Uniunii Europene.
Ca excepție, pentru trimiterile cu o valoare sub 150 de euro, numărul EORI nu este obligatoriu în situația în care persoana care primește mărfurile (importatorul) alege să depună declarația vamală cu set redus de date prin intermediul unui reprezentant :operator poștal, firma de curierat- tip de reprezentare indirectă. În cazul reprezentării directe, numărul EORI este obligatoriu pentru importator deoarece are calitatea de declarant.
Tipul de reprezentare este stabilit în mandatul de reprezentare încheiat între importator (persoana fizică) și reprezentant (operator poștal/ firma de curierat).
Structura numărului EORI este stabilită de către Comisia Europeană și este formată dintr-un identificator al statului membru care atribuie numărul, urmat de un identificator național unic al statului membru (format din maximum 15 caractere alfanumerice), de exemplu: RO1234ABC, RO fiind codul țării si 1234ABC fiind un numărul atribuit de către autoritatea vamală din România. În România s-a stabilit ca acest numărul unic din structura numărului EORI, în cazul persoanelor juridice, să fie codul unic de identificare.
0 comments :
Trimiteți un comentariu