
Grupul Arsis, ce deține cel mai mare retailer de telefoane mobile controlat de un român, a ajuns la o rețea de șase gelaterii La Romana dal 1947 în România, după ce a deschis o nouă unitate în București, pe Calea Victoriei. Este prima gelaterie stradală a rețelei ce a început expansiunea pe acest segment de piață acum mai puțin de un an.
„Încă de când am decis să ne extindem afacerile în domeniul vânzării de înghețată artizanală, ne-am propus să ajungem la cât mai mulți clienți (...). Acest lucru putea fi realizat doar dezvoltând o rețea de gelaterii care să ofere o experiență atât în ceea ce privește gustul, cât și modul de prezentare și servire. Având în vedere aceste aspecte, opțiunea de a aduce o franciză și nu orice franciză, ci una din cele mai vechi gelaterii din Italia, cunoscută în întreaga lume, a fost alegerea firească. Este un business nou și pentru noi, iar experiența partenerilor din Italia este un atu important“, spune Radu Mirea, acționar majoritar Arsis.
0 comments :
Trimiteți un comentariu