Petru Berciu, importatorul de băuturi alcoolice BDG: Rezultatele din S1 2021 sunt peste anul trecut și sunt totodată mai bune decât cele din prima parte din 2019

Știrea a fost publicată joi, 12 august 2021, 13:12 în categoria

Petru Berciu, importatorul de băuturi alcoolice BDG: Rezultatele din S1 2021 sunt peste anul trecut şi sunt totodată mai bune decât cele din prima parte din 2019 ♦ Compania BDG Import este unul dintre cei mai mari importatori de băuturi spirtoase din România, cu afaceri de circa 180 mil. lei în 2020 ♦ Anul trecut businessul a scăzut cu puțin peste 20% ca urmare a impactului pe care pandemia de COVID-19 l-a avut asupra segmentului HoReCa, un sector care a fost închis temporar și care multă vreme a funcționat cu restricții ♦ Importatorul de băuturi spirtoase BDG are în portofoliu branduri precum Jack Daniel’s, Finlandia sau Jägermeister.

Anul 2021 a început bine pentru importatorul de băuturi alcoolice BDG, vânzările revenind pe plus și nu doar atât, depășind atât nivelul din 2020, primul an de pandemie, cât și din 2019.

„Evoluția businessului în primele șase luni ale acestui an a fost neașteptată. Venind după un an atipic, procesul de prognoză și planificare cu acuratețe pentru 2021 a fost destul de dificil. Totuși, implementarea măsurilor de relaxare și redeschiderea în etape a on-trade-ului (sectorului HoReCa - n.red.) a venit la pachet cu o cerere foarte mare în piață, lucru care a condus la rezultate peste așteptări“, spune Petru Berciu, cel care conduce operațiunile de BDG Import și care este și unul dintre cei patru acționari.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Roşca

0 comments :

Trimiteți un comentariu