Cererea de mașini din partea persoanelor fizice este aproape nulă

Știrea a fost publicată luni, 29 octombrie 2012, 03:40 în categoria

Cererea de maşini din partea persoanelor fizice este aproape nulă Dana Cortina, directorul general al Porsche Inter Auto, divizia locală a Porsche Holding pentru retailul auto, cu un business anual de aproape 150 mil. euro, spune că procentul deținut de persoanele juridice din vânzările de mașini a urcat la un nivel de peste 80%, pe măsură ce persoanele fizice nu mai cumpără aproape deloc mașini noi, scrie revista Business Magazin (www.businessmagazin.ro).

Dat fiind că cererea din partea persoanelor fizice este aproape nulă, salvarea sau noua carte a dealerilor o reprezintă clienții de flote.Vânzarea de altădată "pentru toată lumea" avea să devină în vremurile de cădere mai concentrată pe diferitele tipuri de clienți, în funcție de nevoile de retail și service ale fiecăruia.

Ponderea clienților de flote de astăzi este de 60% - "un record" - prin comparație, în 2009 cei care cumpărau mai mult de trei mașini însemnau 35% ca pondere din business. Dacă luăm în calcul și persoanele juridice care cumpără mașini, indiferent de numărul lor, procentul ajunge azi la 80%.

Chiar dacă pentru moment nu e o prioritate, persoana fizică rămâne importantă pe termen lung: "Ar fi o mare greșeală să iasă din focus clientul privat". Minusul în cifre înseamnă o cădere de la 10-11.000 de mașini vândute în 2007 și 2008 la doar 4.000 în 2009 și 2010. După cum spune chiar Dana Cortina, "lecția adevărată de management a venit în criză".



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Alecu

0 comments :

Trimiteți un comentariu